Archive for October, 2014

În satul Morenii Noi gaz este, dar nu pentru toţi

Unii locuitori ai acestui sat ar dori să ştie, de ce nu au gaz, deşi au plătit, împreună cu ceilalţi săteni, câte 1500 de lei pentru elaborarea proiectului gazoductului. Gaz, chipurile, este numai în partea de sus a satului, dar doresc să-l aibă şi cei care trăiesc sub deal, nu departe de primărie.
Adresăm această întrebare lui Ion Vişnevschi, directorul Citiţi mai mult »

Schimbarea vine de la tine

cuibaru

Săptămâna trecută,  m-am simţit penibil şi jenată pentru o bună parte din conaţionalii mei. M-am simţit penibil pentru că ai noştri nu vor şi nici nu doresc să trăiască frumos, curat şi cu mintea trează. Anume trează, în adevăratul sens al cuvântului.  Parcă a devenit regulă ca la moldoveni fără un păharel, două sau trei de tulburel  să nu  treacă niciun eveniment frumos din familie — fie botez, cununie şi îndeosebi hram. Atunci când am aflat că va fi organizată o horă de sărbătoare Citiţi mai mult »

Şomeri oficiali şi… neoficiali

nicolae sanduleac

O ungheneancă ne povestea zilele trecute, că pe palierul unde locuieşte, numai ea una lucrează, ceilalţi, în majoritate tineri de 20-30 de ani, stau acasă, fiind întreţinuţi de părinţii sau rudele care lucrează peste hotare. Şi aşa în toată scara blocului, de la etajul unu până la nouă. Pe când statistica oficială ne spune contrariul: chipurile, rata şomajului în trimestrul al doilea ar fi fost de 3,7% faţă de 4,7 în perioada respectivă a anului trecut. Adică, oficial Citiţi mai mult »

2 lei = 710000 lei

În primele opt luni ale acestui an în bugetul oraşului Ungheni a fost încasată suma de 426,9 mii de lei. Mijloacele financiare au fost acumulate din taxa locală de salubrizare, valoarea căreia este de 2 lei lunar pentru o persoană. Anul trecut, de la  colectarea acestui impozit local, s-au adunat aproximativ 283 mii lei. În total s-au acumulat circa 710 mii de lei. Potrivit Tatianei Pavliuc, contabil şef Citiţi mai mult »

Priviţi publicitatea cu ironie

O cunoştinţă de a mea, de câte ori ne întâlnim, începe să se indigneze de publicitatea difuzată la televizor. „Nu mai am răbdare, cum  poţi face aşa publicitate, de ce ne arată prostiile acestea, nu-mi mai rezistă nervii”, se revoltă ea mereu. Iată de ce am hotărât să le doresc tuturor celor care nu pot suporta publicitatea,  ca reclama asta să fie cel mai mare rău din viaţa noastră. Dacă nu-ţi plac spoturile publicitare, în timpul difuzării lor Citiţi mai mult »

„Vreau să învăţ, să cresc şi să mă dezvolt”

La tejgheaua unui magazin din Ungheni am văzut o fată simpatică, zâmbitoare. Îi spune Maria Brăduţeanu. Obişnuinţa de a „acosta” oamenii  s-a terminat cu discuţia ce urmează.
— Sunt directoare a unei societăţi cu răspundere limitată. Denumirea i-a dat-o tatăl meu. Întreprinderea lui se numeşte aproape la fel. Ea nu e situată în Ungheni. Eu sunt de la nordul Moldovei Citiţi mai mult »

“La pietriş” mergem cu confort. Cu taxiul

O locuitoare a cartierului Dănuţeni, Maria Ciobanu, a venit la redacţie cu pretenţii: spre cimitirul „La pietriş” nu circulă microbuzele şi oamenii, în special, cei în vârstă, care şi-au înmormântat acolo persoanele dragi, nu au posibilitatea să se roage la mormintele lor.
„Ne-au aruncat pe mulţi dintre noi la marginea vieţii, iar acum şi cu morţii fac la fel. Citiţi mai mult »

În raionul Ungheni nu este niciun cabinet experimental model

laborator alecsandri

Nu e de ajuns să asimilezi informaţia nouă doar din teoria predată în instituţiile de educaţie. E necesar ca elevii să pună teoria în practică, să le fie dezvoltate abilităţile praxiologice, de mânuire a diferitor utilaje instalate în cabinetele experimentale.
Însă în majoritatea instituţiilor acestea lipsesc. În aceeaşi sală de clasă se predă şi teoria, şi practica. Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate