Archive for June 8th, 2015

Cronică polițienească

balanta justitie

Foto: imagine simbol

Iată unele infracțiuni ce au fost săvârșite și înregistrate pe teritoriul raionului Ungheni în  ultima perioadă, conform datelor operative ale Inspectoratului de Poliție Ungheni:
În noaptea de 05 spre 06 aprilie, persoane necunoscute, dintr-un album ce se păstra într-un divan de la domiciliul cet. M.Z. din satul Valea Mare, au sustras 20000 ruble rusești.
În perioada 24 aprilie – 25 mai Citiţi mai mult »

Identitate Culturală – Patrimoniu European

Romaniţa Toma

Romaniţa Toma

Duminică, 7 iunie, proiectul Identitate Culturală – Patrimoniu European a ajuns în Piaţa Independenţei din orașul Ungheni, consemnând 25 de ani de la primul Pod de Flori.
În cuvântul de deschidere, ambasadoarea Iuliana Gorea Costin, coordonatoarea proiectului, a subliniat consecventa cu care locuitorii din Ungheni au apărat, de-a lungul timpului, valorile cultural-naţionale: limba, istoria, tradiţiile. S-a mai amintit şi de inițiativa lui Anatol Arhire, fost vice-preşedinte Citiţi mai mult »

Tinerii sfidează corupția

Tinerii

Tinerii luptă într-un mod diferit

La 3 iunie, tinerii din Ungheni au participat la marea finală a concursurilor din cadrul Caravanei integrităţii cu genericul “Tinerii sfidează corupţia!”, organizată de Direcţia Generală Teritorială „Nord” a Centrului Naţional Anticorupţie al Republicii Moldova , în incinta Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” din Bălţi.
Tinerii, ca noua generaţie luptă într-un mod diferit, şi anume, prin educaţie Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate