Archive for July 4th, 2015

Cine face, dar cine trage

nicolae sanduleac

Nicolae Sanduleac

Sustrageri colosale de bani din sistemul bancar, iar banca centrală îi tot acordă credite pe care nu se știe cine le va întoarce. Deputații, în loc să pună punct la toate acestea, își tot organizează vacanțe – ca să umble cu colindele, ca să vopsească ouă roșii, ca să se ducă cu pomenele la cimitire, ca să facă agitație în alegerile locale… Guvernul minoritar și-a dat duhul și începe târguiala mai ceva ca la piață… Pe cei de sus nici vânt rece nu-i ajunge, huzuresc ca în anii cei buni. Citiţi mai mult »

La şcoală asta nu te învaţă

oxana diaconu

Oxana DIACONU

Nimeni nu mi-a spus că jocul cinstit are o limită, iar aceasta se termină tocmai când intri într-o competiţie, cum ar fi cea electorală. Am decis să candidez la funcţia de primar al comunei Zagarancea la propunerea unor săteni, care consideră că schimbarea e în putinţa celor tineri. Nu mă axez pe rezultatele alegerilor. Sunt cele care sunt. Mă rog, timpul le va pune pe toate la locul lor. Vreau însă să-mi împărtăşesc emoțiile trăite. Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate