Archive for July, 2016

Pierderea pensiei neîncasate este neconstituțională

Pe 19 iulie 2016, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională o lege care nu permitea ca pensionarii să-și poată primi pensia pe care nu au ridicat-o mai mult de 3 ani. 
Cu această adresare în fața Curții a venit un cetățean pensionar din Edineț, care se afla într-un proces de judecată Citiţi mai mult »

Vizita Prim-Ministrului Pavel Filip în raionul Ungheni

Marți, 19 iulie, raionul Ungheni a fost vizitat de Pavel Filip, Prim-Ministrul Republicii Moldova. În primă instanță, oficialul a inspectat șantierul de construcție al Palatului Justiției din orașul Ungheni. La întâlnire a participat și directorul general al firmei „Conest”, România, Irinel Tofan, care realizează lucrările Citiţi mai mult »

Prisacă lângă tabăra de odihnă pentru copii

Copiii care se odihnesc în tabăra „Codreanca” din oraşul Corneşti au aflat că au vecini. Este vorba despre albinele care şi-au găsit adăpost în stupii din gospodăria de alături.
„Am observat stupii când făceam curăţenie pe teritoriul taberei. Gospodăria vecinilor se află pe un teren mai coborât, iar din cauza vegetaţiei nu se vede uşor ce au în curte. Citiţi mai mult »

Ungheniul e frumos nu doar ziua, dar şi noaptea

Autor: Iulian Groza

Autor: Iulian Groza

De acest lucru ne asigură videograful Iulian Groza din Ungheni. Dânsul a realizat un film documentar de aproape trei minute, intitulat „The city. Ungheni at night” (din eng. „Oraşul. Ungheniul nocturn”). E despre cum pulsează oraşul după ce apune soarele. „Un joc de lumini, locuri frumoase, străzi reparate. Seara e frumos. Aşa l-am văzut eu, l-am imortalizat şi Citiţi mai mult »

Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2015

Într-un comunicat, Biroul Naţional de Statistică anunţă despre durata medie a vieţii în Republica Moldova în anul 2015.

Începând cu anul 2005, an în care s-a înregistrat un nivel înalt al mortalităţii Citiţi mai mult »

Obligația conducătorului mijlocului de transport de a se supune testului de ebrietate – constituțională

18 iulie 2016 – CCM a decis că securitatea traficului rutier prezintă un interes public major, prin urmare asigurarea acesteia este o obligaţie pozitivă a statului. Unitatea de transport, ca participant la trafic, reprezintă o sursă de pericol sporit. Prin urmare, conducătorul mijlocului de transport are obligaţia de a respecta anumite reglementări Citiţi mai mult »

Ţigări în valoare de circa 65.000 RONI, confiscate la frontieră

Foto: imagine simbol

Foto: imagine simbol

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit şi confiscat 143.000  ţigarete de contrabandă, pe care patru cetăţeni români au încercat să le introducă ilegal in România.

S-a întâmplat aceasta pe 17 iulie, când, pentru valorificarea Citiţi mai mult »

Sătenii doresc să se trateze în oraş

Foto: imagine simbol

Foto: imagine simbol

Locuitorii din Teşcureni ar dori să fie trataţi de medici de familie din Ungheni. Locuitoarea acestui sat Valentina Gurdiş spune, la rugămintea consătenilor săi, că pentru oamenii în vârstă şi bolnavi e foarte incomod să vină la medicul de familie de la Centrul de Sănătate Pârliţa. Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate