Archive for August 12th, 2016

Ședința Consiliului Orășenesc Ungheni

Azi, 12 august, a avut loc ședința Consiliului Orășenesc Ungheni, care s-a încheiat după două ore de dezbateri. Au fost puse în discuție 27 de chestiuni, iar unele din ele au stârnit discuții aprinse, chiar dacă au fost analizate de către aleși locali în cele trei comisii de specialitate.

Astel, începând cu Citiţi mai mult »

Fiţi mai optimişti, domnilor

Bineînţeles, trotuarele pavate de pe strada Alexandru cel Bun din Ungheni arată frumos, mai ales dacă îţi aminteşti că nici locuitorii străzii, nici orăşenii nu ţin minte când aici au fost cărăruşe de pietoni normale. Ce-i drept, locatarii caselor de aici, bucurându-se de trotuarele nemaivăzute, împăcându-se cu copacii tăiaţi de dragul civilizaţiei, acum îşi fac griji că strada lor o poate paşte soarta străzilor Citiţi mai mult »

Uniformă şcolară, dar nu obligatorie

Foto: Valentina SLOTINA

Foto: Valentina SLOTINA

Cu sau fără uniformă – aceasta este una din obişnuitele întrebări ale părinţilor la început de an şcolar. Atâta timp cât nu este o poziţie oficială privind respectarea codului vestimentar, atâta va persista şi întrebarea respectivă.
Totuşi, se pare că, încet, dar sigur, uniforma şcolară a început Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate