Archive for August 18th, 2016

Crucile de pe marginea drumurilor vor fi scoase

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID) a emis un ordin în care solicită ca toate obiectele funerare amplasate pe marginea traseelor din țară să fie scoase. Astfel, toate crucile dar și monumentele urmează să fie dezinstalate timp de 6 luni începând cu 16 august 2016.
Astfel, MTID în parteneriat  Citiţi mai mult »

Ion Cibotărică: „Dreptul la vot al persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu este încălcat”

Ion Ciubotărică

Ion Ciubotărică

Nici în această toamnă persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu nu vor putea să voteze la scrutinul prezidenţial, deoarece Codul electoral al Republicii Moldova le interzice persoanelor declarate incapabile să participe la alegeri sau referendumuri. În interviul de mai jos, Ion Cibotărică, director de programe Citiţi mai mult »

Avem noroc că se garantează calitatea

O locuitoare a unui sat din raionul Ungheni care s-a prezentat Maria a înaintat, la rugămintea colegilor sale „de breaslă”, câteva întrebări concomitent, destul de importante pentru săteni. Ea a explicat că anul acesta vacile nu au fost vaccinate, cică, din lipsă de vaccinuri, cu toate că anul trecut acest lucru s-a făcut gratuit, mai bine zis, vaccinul era Citiţi mai mult »

Tarifele la apă şi canalizare au fost majorate

Şedinţa Consiliului Orăşenesc Ungheni, vinerea trecută, s-a încheiat după două ore de dezbateri. Au fost propuse spre examinare 27 de chestiuni, iar unele din ele au stârnit discuţii aprinse, chiar dacă au fost analizate de către aleşi locali în trei comisii de specialitate.
Astel, începând cu 15 octombrie, Instituţia publică ,,Centrul de Reintegrare Socială a Tinerilor ,,CREDO” Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate