Archive for December 8th, 2016

Alesia Vidruk: „Moldova a înregistrat un progres nesemnificativ în procesul de implementare a recomandărilor internaționale în domeniul drepturilor civile și politice”

Foto: Lilia Zaharia

Foto: Lilia Zaharia

Alesia Vidruk, directoarea de programe pentru Moldova a organizaţiei Civil Rights Defenders (Suedia), ne-a acordat un interviu, în care a vorbit despre progresele şi restanţele înregistrate de autorităţile moldoveneşti în cadrul Exercițiului Periodic Universal (EPU) al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Aceasta a remarcat rolul important pe care l-a avut societatea civilă în procesul monitorizării şi evaluării îndeplinirii angajamentelor asumate de țara noastră acum patru ani. Citiţi mai mult »

Și tu poți fi o STEA!

Foto: Oxana DIACONU

Foto: Oxana DIACONU

În timp ce toate grădinițele din țară se pregătesc de festivitățile sărbătorilor de iarnă, Grădinița de copii „Licurici”, Ungheni, a îmbrăcat deja straiele de sărbătoare. Astfel, săptămâna trecută, în incinta instituției s-a organizat un concurs de cântec și poezie între „steluțele” grupelor din grădiniță. Deoarece pasiunea pentru muzică la această vârstă fragedă Citiţi mai mult »

Nereguli în școlile și grădinițele din raionul Ungheni

Pregătirea mesei pentru copii

Pregătirea mesei pentru copii

La sfârșitul lunii noiembrie, responsabilii din cadrul Direcției Raionale pentru Siguranța Alimentelor (DRSA) au efectuat verificări în instituțiile de educație din raionul Ungheni. Potrivit lui Valeriu Echim, șeful DRSA, aceste verificări au scos în vileag nereguli în toate școlile și grădinițele privind aprovizionarea cu produse alimentare. Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate