Archive for January 21st, 2017

Hoţul trece drept boier când hoţia îl îmbogăţeşte

nicolae sanduleac

Nicolae SANDULEAC

Şi totuşi, unde-i miliardul de dolari ce a dispărut acum mai bine de doi ani din sistemul bancar? Guvernanţii s-au cam liniştit după ce l-au pus pe seama bugetului, adică, a cetăţenilor, obligându-se în numele lor, dar fără a-i întreba, să întoarcă vreo 25 de miliarde de lei pentru împrumutul de la Banca Naţională. Nici cei care au băgat mâna şi au furat bani cu sacii din bănci, precum a spus senin unul din luptătorii neobosiţi cu corupţia, nu se prea neliniştesc, căci li s-a dat de înţeles că vor fi iertaţi. Doar deputaţii, aleşi de popor să facă ceva bun şi în interesele lui, vor să liberalizeze capitalul şi să facă Citiţi mai mult »

Cine mai lucrează oficial în ţara asta?

cuibaru

Tatiana CUIBARU

Întrebarea pe care şi-o pun cei care, poate, ocazional sau cu chestiuni de serviciu au traversat în ultima perioadă frontiera ţării. În lunile noiembrie-decembrie cozile la punctul vamal Sculeni erau interminabile. Oamenii povestesc că au fost zile când au stat în rând şi câte patru sau cinci ore. Nu pentru că cineva nu îşi făcea lucrul bine, doar pentru că fluxul de maşini era foarte mare.
Aşteptând cuminte în taxi, începi să analizezi: care, unde şi de ce pleacă în ţara vecină. Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate