Archive for May, 2017

„Trebuie să trăiești cu dragoste”

Veronica Rudii

Soarta este uneori foarte generoasă și ne dăruiește întâlniri cu persoane uimitoare. Veronica Rudii, liderul grupului de inițiativă din cartierul Ungheni-Deal din Ungheni, a fost o revelație pentru mine și aș dori să fie la fel și pentru dvs.
— Cine sunteți și de unde?
— M-am născut în Rusia, am crescut la bunica, în satul Pohoarna, raionul Șoldănești, am absolvit școală de acolo, apoi Universitatea Citiţi mai mult »

Cronică polițienească

Foto: imagine simbol

În perioada 15-21 mai, angajaţii Secţiei Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Ungheni au întocmit 84 procese-verbale cu privire la contravenţie, dintre care: 15 – conform art. 78 Cod Contravențional (vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale), 18 – art. 69 (injuria), 14 – art. 354 (huliganism nu prea grav) şi 37 – alte articole. Citiţi mai mult »

Statul nu le datorează acestor copii mai mult nimic?

Foto: imagine simbol

Scrisoarea tristă a acestei fete, care locuiește într-un sat din raionul Ungheni, de mult timp își așteaptă rândul. Marina — așa o vom numi pe tânăra autoare a acestui răvaș – scrie că a citit multe istorii în ziarul „Unghiul”, în care oamenilor li s-a ajutat sau cel puțin au fost sfătuiți unde să apeleze. Fata locuiește cu mama, cu tata și cu 4 frați și surori. Citiţi mai mult »

Eurodeputatul Michał Boni solicită scuze oficiale de la Publika TV

Print screen la siteul prime.md

Europarlamentarul polonez Michał Boni cere ca postul de televiziune Publika TV să dezmintă şi să prezinte scuze oficiale pentru difuzarea informaţiei eronate despre discursul său în Parlamentul European la 16 mai curent, când a fost discutată situaţia din Republica Moldova.

În seara de 16 mai 2017, în Parlamentul European a fost discutat subiectul acordării de către UE a unei finanţări de 100 de milioane de euro pentru ţara noastră. În Plenul Legislativului Citiţi mai mult »

Acoperișul grădiniței din Chirileni e cu probleme

Foto: imagine simbol

De câțiva ani, acoperișul grădiniței din satul Chirileni, pur și simplu, nu mai rezistă.

În caz de ploaie angajații instituției stau pe poziții. Ei urcă în pod și aranjează cât mai multe vase ca apa să nu ajungă în grupe, în alte săli. Chiar și după ce s-a topit zăpada căzută în aprilie, apa a curs pe pereți și a ajuns în blocul alimentar, pe coridor. Din această cauză pe pereți s-a format mucegai. Citiţi mai mult »

Moldovenii, mai fericiți ca niciodată

nicolae sanduleac

Nicolae SANDULEAC

Moldovenii sunt fericiți, chiar dacă viața lor nu devine mai bună. Ei și ce dacă din bănci s-a furat un miliard de dolari și cetățenii, dar nu cei vinovați de crimă, vor trebui să-l restituie achitând și procente! Ei și ce dacă s-a majorat vârsta de pensionare și bărbații au toate șansele să nu mai ajungă până la prima pensie! Ei și ce dacă copiii din școli și grădinițe sunt hrăniți cu alimente alterate! Ei și ce dacă cineva se joacă de-a parlamentul și deputații nu știu din ce surse cu fiecare an devin tot mai bogați! Citiţi mai mult »

Lung e drumul din poveste

valentina slotina

Valentina SLOTINA

Poetul Iosif Brodschi, laureat al premiului Nobel, cunoscut generației mai în vârstă, scria că oricât de dezgustătoare ar fi situația în care te afli, străduiește-te să nu dai vina pe forțele externe: istorie, stat, conducători, rasă, părinți, faza lunii, copilărie, că nu ai fost pus la timp pe oliță etc…. Când dai vina pe altul, într-un fel subminezi propria decizie de a schimba ceva. Cum să nu fim de acord cu el, dacă așa și este. Și noi învinuim pe oricine de nenorocirile noastre, de incapacitatea Citiţi mai mult »

Businessmanul anului 2016

Foto: Oxana DIACONU

Cei mai prosperi oameni de afaceri din raionul Ungheni s-au întrunit azi, 19 mai, la restaurantul „La cramă”, pentru a sărbători succesul. Ei, la diferite categorii, au fost distinși cu diplome de merit din partea Consiliului Raional Ungheni și a Camerei de Comerț și Industrie. Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate