“Are satul viitor? Pe vreo zece-cincisprezece ani”

Nina Jantovan

Nina Jantovan

Nu o cunosc pe această femeie, dar, judecând după voce, e energică, fermă şi puternică din fire. E aşa sau nu, o vom întreba chiar pe ea. Auzind această întrebare, Nina Jantovan, secretarul consiliului local Cornova, râde.
— Când şi cum. Având cinci copii, nu poţi să nu fii energică. Da, am cinci copii, mezinul are 27 de ani. Nu-mi veţi da atâţia ani câţi am. Ieri, când ne-am înţeles să ne întâlnim, a fost ziua mea de naştere, iar peste un an voi sărbători jubileul.

— Vă doresc energia pe care o aveţi pentru mulţi ani. De cât timp munciţi la primărie?
— Sunt deja 12 ani, de când Cornova şi Năpădeni  au fost divizate în două primării. Mai înainte, după  absolvirea Institutului Pedagogic din Bălţi, am lucrat profesoară, apoi m-am aflat la muncă  sindicală în sovhoz, 4 ani am fost preşedintă a sovietului sătesc, apoi şefă de grădiniţă. Când au închis-o, am fost casnică câţiva ani.
— Ce e mai dificil în  munca de funcţionar public?
— E greu să lucrezi dacă echipa nu e unită, iar când e bună, unită, atunci poţi face multe. Mie nu mi-i greu, dacă apare ceva nou în lucru, studiez. În genere, trebuie să înveţi în fiecare zi.
— Sunteţi din Cornova?
— Acesta e satul meu natal. Ce-i drept, când învăţam la şcoală,  trăiam la o mătuşă în Bălţi. Cât de adânci sunt rădăcinile mele în acest sat? Străbunicii mei – numele meu de fată e Purcel —  sunt din satul Hirova, raionul Călăraşi. Tata povestea că străbunicul s-a mutat în Cornova, dar acum aici am puţine rude —  un văr şi două mătuşi.
— Copiii au prins rădăcini în satul de baştină?
— Trei feciori trăiesc în sat,  cel mai mare  — în Chişinău, iar fiica e în Cetireni. Sunt bunică, am doi nepoţi şi două nepoţele, cel mai mare învaţă în clasa a XI-a. Doi feciori încă nu sunt căsătoriţi şi stau împreună cu noi. Nu vor să se însoare. Aveţi dreptate, ei aşa şi spun, nu au unde aduce soţia.
— Cu ce se ocupă acum femeile la sat? Cu gospodăria?
— Desigur, în primul rând, cu gospodăria şi mai mult nu vor să participe la ceva, mie acest lucru nu-mi prea place.  Poate sunt pasive de aceea că suntem departe  de centru, poate pentru că încă nu e construit centrul nostru multifuncţional. Nu demult la noi a fost ambasadorul României, nu e exclus că ni se va ajuta  să-l finisăm. Satul nostru o merită. El are o istorie foarte bogată, despre care a scris pământeanul nostru vestit, Vasile Şoimaru, şi mulţi alţii. E regretabil că şi tinerii sunt pasivi, lucrează în câmp şi nimic mai mult.
— Tineri în sat sunt?  
— Tineri sunt, dar majoritatea lucrează pe şantierele din Chişinău, în fond, ilegal, sau în Rusia. La noi bărbaţii îşi asumă grijile pentru asigurarea materială. Din sat, în Occident au plecat vreo 10-15 femei, unele şi-au luat şi familiile.
—  În sate se construieşte ceva?
—  Se construiesc foarte puţine case, căci oamenii nu au bani. Dar nici case pustii aproape că nu sunt.  Poate vreo 4-5, în care nu vine nimeni nici pe puţin timp. Anul acesta au murit 15 cornoveni, s-au născut  doar 5, n-a fost înregistrată nicio căsătorie. La noi deseori tinerii trăiesc fără a înregistra oficial căsătoria, de ce  — nu ştiu, cu toate că mă străduiesc să-i conving că trebuie.
— Cu ce vă cheltuiţi energia?
— Cu munca. Deseori ne ducem prin sat, vorbim, acum, iată, convingem oamenii să contribuie la construirea drumului. În sat sunt circa 460 de gospodării, 1060  de locuitori. Funcţionează grădiniţa în care sunt două grupe  frecventate de 40 de copii.
— Satul are viitor?
(Cade pe gânduri). Are, dar, conform prognozelor noastre, pe vreo 10-15 ani, pe urmă – cum va da Domnul.
— Găsiţi timp pentru sine?
— Avem pământ care e lucrat de bărbaţi şi eu nu mă prea simt săteancă. Sunt o femeie fericită şi alintată, pentru că alături de mine sunt bărbaţii pe care îi  iubesc.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate