Campionatul raionului Ungheni de fotbal: liderul și-a păstrat poziția datorită contestației

Foto: Mihai Grosu

Vremea rea nu a împiedicat desfășurarea meciurilor din cadrul etapei a 7-a a campionatului raionului la fotbal. Meciul principal al etapei a avut loc la Bumbăta și a fost compus din multe evenimente. Oaspeții de la Sculeni aveau un scor mai mare, însă băieții din localitate întotdeauna au dat dovadă de voință care, de această dată, le-a permis să nu numai să egaleze scorul, dar și să obțină victorie cu 5:4.
Mai departe a fost și mai interesant. Reprezentanții echipei din Sculeni au descoperit în componența echipei-gazdă patru fotbaliști care joacă în Divizia B a Campionatului RM, în timp ce regulamentul întâietății permite să fie nu mai mult de trei și au depus contestația respectivă. Este greu de spus că a fost o eroare sau s-a făcut intenționat, dar echipa din Bumbăta a pierdut victoria obținută atât de greu. În acest context, vrem să spunem următoarele: stimați domni antrenori, manageri și așa mai departe, în timpul meciului acordați mai multă atenție jocului echipei, nu prestației arbitrilor și atunci veți număra cu ușurință până la trei.
În Mănoilești s-a deplasat echipa din Zagarancea, care nu avea pierderi la puncte. Oaspeții au folosit cu pricepere toată lățimea terenului unde pe flancuri nu-și precupețeau eforturile frații Târsână, semănând ca două picături de apă, iar atacurile le finalizau cu pricepere Andrei Stratan (4 goluri) și Dan Bejan (3 goluri). Ca urmare Zagarancea a învins – 8:1 și a rămas singura echipă fără puncte pierdute.
Alte două meciuri s-au încheiat cu victoria indiscutabilă a favoriților. Echipa „Atila” din Ungheni a învins ușor fotbaliștii din Boghenii Noi – 8:1, iar fotbaliștii de la Costuleni nu au lăsat șanse vecinilor din Măcărești – 7:1.
Din nou au dezamăgit jucătorii de fotbal din Sinești, care nu au reușit să se adune la meciul de acasă împotriva vecinilor din Condrătești. Aceasta este a doua neprezentare a echipei și, potrivit președintelui Asociației de fotbal a raionului, Petru Langa, va fi eliminată din turneu, iar tuturor adevrsarilor ulteriori li se va calcula victorie tehnică – 3:0.
În fruntea clasamentului e mare aglomerație. Patru echipe pretind la titlul de campion: Sculeni – 16 puncte, Costuleni – 15, „Atila” – 13, Zagarancea – 12. Problema este că echipele au disputat un număr diferit de meciuri: de la 4 la 7 și Asociația de fotbal în viitorul apropiat trebuie să rezolve problema privind meciurile transferate ca să nu le lase pentru sfârșitul campionatului și să nu creeze diferite interpretări.
Etapa a 8-a este programată pentru 15 octombrie. Principala confruntare a zilei este planificată în Zagarancea, unde liderul nominal se va întâlni cu echipa din Bumbăta care, cu siguranță, este supărată pentru înfrângerea sa ridicolă. La Ungheni vor veni jucătorii de fotbal din Costuleni, pentru a-și măsura forțele cu echipa DR Vest.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate