Caschete ale soldaților germani și muniții depistate în raionul Ungheni

Autor: Ivan Borș, inspector DSE Ungheni

Autor: Ivan Borș, inspector DSE Ungheni

Într-o gospodărie din Nicolaevca Veche (comuna Pârlița), în timp ce săpau groapa pentru beci, sătenii au dat de câteva căști, fragmente de muniții și oseminte. Cel mai probabil, acestea au rămas îngropate în pământ în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit lui Andrei Racoveț, șef adjunct al Direcției Situații Excepționale Ungheni, munițiile nu prezentau pericol, totuși au fost ridicate de către angajații Batalionului de geniu „Codru” al Ministerului Apărării.
La fața locului au fost inspectorii de poliție. Ruslan Grecu, șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Ungheni, a menționat că osemintele au fost transmise la Centrul de Medicină Legală a Ministerului Sănătății, pentru a se efectua expertiza criminalistică și a afla din ce perioadă datează. Aceeași sursă a comunicat că se presupune că aceste oseminte ar putea fi ale unui soldat german, judecând și după caschetele pe care le-au găsit la fața locului, la fel, de origine germană: „În această zonă a trecut linia frontului. Nu e prima dată când aici sunt depistate obuze”. Caschetele au fost transmise Muzeului satului Pârlița.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate