Category: Tête-à-tête

„De dragul sportului am jertfit multe în viață”

Gheorghe Gorencu

Astfel de oameni cum este Gheorghe Gorencu, antrenor la Școala Raională de Sport Ungheni, cred, sunt greu de găsit. Să amenajezi din banii tăi o sală de sport și să antrenezi copii la haltere, puțini s-ar încumeta.
— Povestiți-ne despre copilărie.
— M-am născut în satul Cetireni. Când aveam 5 ani, familia mea s-a mutat la Unțești. Citiţi mai mult »

„Să știți a vă asculta copiii”

Galina Ungureanu

Sunt o persoană fericită. Soarta îmi dăruiește mereu întâlniri cu oameni extraordinari, fiecare dintre ei trezește admirație, respect. Așa este și întâlnirea ordinară. De această dată, cu Galina Ungureanu, educatoare la grădinița „Guguță” din Ungheni. Mulțumesc părinților absolvenților ei pentru un astfel de cadou.
— De unde sunteți?
— Din raionul Sângerei. Satul meu, Rădoaia, e mare, frumos, cu oameni buni, gospodari. Citiţi mai mult »

Omul care seamănă necontenit înţelepciune

Svetlana Scurtu

Îi admiră pe Tolstoi şi Dumas, il citeşte pe Ion Druţă şi crede că literatura română şi cea universală va fi vie atâta timp cât va fi citită, recitită şi corect înţeleasă. Nu este vorba despre un scriitor celebru sau un critic literar cum s-ar părea la prima vedere. Faceţi cunoştinţă cu Svetlana Scurtu, bibliotecara din satul Cornești, care s-a dedicat profesiei mai bine de 14 ani. Este o femeie şcolită, modestă şi de o cumsecădenie foarte rară. Citiţi mai mult »

„Acum nu e atât de ușor să mă păcălești”

Alina Boico

În fața mea stă Alina Boico, o fată foarte frumoasă, care ar trebui să meargă pe podium, însă ea muncește în calitate de ofițer urmărire penală la Inspectoratul de Poliție Ungheni. Conversația noastră a început într-un mod mai puțin obișnuit – de la nunta care va avea loc în curând.
— Cred că alesul dvs. e un bărbat neobișnuit.
— Lucrăm împreună. În plus, din clasa I până în a XII-a am studiat la Citiţi mai mult »

„Trebuie să trăiești cu dragoste”

Veronica Rudii

Soarta este uneori foarte generoasă și ne dăruiește întâlniri cu persoane uimitoare. Veronica Rudii, liderul grupului de inițiativă din cartierul Ungheni-Deal din Ungheni, a fost o revelație pentru mine și aș dori să fie la fel și pentru dvs.
— Cine sunteți și de unde?
— M-am născut în Rusia, am crescut la bunica, în satul Pohoarna, raionul Șoldănești, am absolvit școală de acolo, apoi Universitatea Citiţi mai mult »

Un băiat visa la mare…

Gheorghe Florea

Sociabil, energic, carismatic, cu un bun simț al umorului – așa îl cunosc pe Gheorghe Florea, inspector-șef al Biroului Vamal Ungheni, iar acum vă propun și dvs. să faceți cunoștință cu el. Ce-i drept, nu știam că are un atașament deosebit față de mama sa…
— Ce este special în satul dvs. de baștină, Mănoilești?
— Mai întâi de toate, oamenii buni și muncitori. Citiţi mai mult »

„Nu putem pleca toți din țară”

Mihai Postică

Astăzi facem cunoștință cu un bărbat interesant și destul de serios, întreprinzător, consilier local în comuna Măcărești, Mihai Postică.
— Cu ce vă ocupați în sat?
— Vreau să menționez că Măcăreștiul e localitatea mea de baștină, pe care o iubesc foarte mult și nu o schimb pe nimic. Ca mulți alții acum, mă ocup de antreprenoriat. Citiţi mai mult »

„Satul care nu are tineri, nu are nici viitor”

Valentina Bacalu

Am un respect deosebit pentru sătence. Majoritatea sunt bune gospodine, răbdătoare, modeste, blajine. Cred că Valentina Bacalu, șefa bibliotecii din satul Țâghira, face parte din numărul lor.
— Cu ce trăiește acum satul?
— Oamenii la noi în sat sunt harnici, dar acum cred că ei se ciocnesc  de foarte multe greutăți, nu au bani, nici locuri de muncă – în sat Citiţi mai mult »

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate