Dacă toți pleacă, cine mai rămâne?

Daria Dorina

Nici n-a reușit bine să se oprească forfota iscată de notele de la bacalaureat că deja forumurile abundă de întrebări ale liceenilor care vor să știe țările unde pot studia gratis, unde își pot găsi rapid de lucru și care sunt condițiile de admitere. Cea mai mare parte din tinerii ungheneni vor să părăsească oraşul pentru a se muta în alte țări care oferă o mai bună calitate a vieţii.

An de an Moldova suferă de o hemoragie de inteligențe fără precedent. Fie că au plecat la studii universitare sau postuniversitare, doar majoritatea vor să facă performanță. Nu îi judec pentru asta, am fost și eu în situația lor, și eu am ales să plec să-mi fac studiile în România, dar după 3 ani de facultate, la care se mai adaugă și masterul încă nefinalizat, am ales să mă întorc acasă. Și nu pentru că nu mi-ar fi plăcut Galațiul sau Iașul, într-adevăr am cunoscut acolo o altă lume, o altă cultură, dar toate astea le-am privit ca o experiență și am hotărât să mă întorc să o împărtășesc celor dragi mie.
Sunt de acord ca tânăra generaţie să plece peste hotare să acumuleze cunoştinţe, însă, ar fi bine să împărtăşească din experienţa lor aici, acasă. Îngrijorător este faptul că majoritatea dintre ei fac performanță peste hotarele țării și nu în țara care i-a pregătit până în momentul plecării. Tot mai mulţi tineri care pleacă uită să se mai întoarcă, spun ei că se acomodează atât de bine că nu-și mai văd viitorul în țara noastră. Unii își doresc o viață mai bună, alții – mai mulți bani, dar oare mai știm noi care sunt adevăratele valori umane.
Țin cu tot dinadinsul să cred că omul sfințește locul și totul se află în mâinile noastre. Studenții noștri din străinătate reprezintă o autentică elită solidă. O mare parte dintre ei sunt laureați ai marilor concursuri și olimpiade naționale și internaționale, sunt absolvenți străluciți cu capacități înalte. Majoritatea și-au construit cariere strălucite în altă parte, în vreme ce la noi mediocritatea s-a extins alarmant la toate nivelurile și sectoarele vieții. Este cineva vinovat pentru acest lucru? Da, statul, care nu a reușit să înțeleagă că singura salvare pentru această țară este păstrarea și încurajarea elitelor în interiorul granițelor. Toți acești tineri reprezintă o resursă strategică pentru viitorul țării! Prin reorientarea lor spre casă, am avea numai de câștigat prin profesionalism, inovație, capital social și financiar și mentalitate formată în sisteme competitive bazate pe meritocrație. Doar punând umăr lângă umăr la reconstrucția democrației vom putea crea mediul corespunzător ca să ne putem crește, cu încredere, copiii și nepoții.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate