Dăruiește speranțe și redă oamenilor libertatea de mișcare

Vladimir Botezatu

Interviu cu Vladimir Botezatu, kinetoterapeut, fondator Kineto Terra

— Cum a influențat Ungheniul asupra omului și kinetoterapeutului Vladimir Botezatu?
— Acest oraș va rămâne întotdeauna în inima mea, locul în care am crescut, care m-a „călit” pentru viață. Aici am primit prima mea notă de 10, m-am îndrăgostit pentru prima oară, am făcut planuri pentru viitor, unul prosper. Nu știu de ce, dar eram sigur că mă așteaptă o viață foarte interesantă și intensivă.
Când făceam liceul eram implicat în multe activități extracurriculare, nu le percepeam ca o obligație, ci pentru că așa mi se părea normal: să mă dedic, să merg înainte, să încerc. Nu mă gândeam la succes sau rezultate, doar la proces. Același lucru se întâmplă și acum. Ca orice om, am nevoie de bani, dar îmi dau seama că încă din adolescență am înțeles că cel mai important este să te dedici lucrului pe care îl faci. Acum, fiind kinetoterapeut (o profesie care presupune a ajuta oamenii care se află într-o stare de sănătate gravă), banii devin un “efect advers”, trec pe planul doi, iar rezultatele pozitive obținute cu pacienții reprezintă o parte din oxigenul pe care îl respir.
— Ce amintire frumoasă are Vladimir Botezatu din copilărie?
— Întreaga mea copilărie, până la 15 ani, este o frumoasă amintire, pe alocuri grea, dar extrem de interesantă: jocurile cu băieții în jurul policlinicii (în acea zonă am locuit), liceul „Vasile Alecsandri” cu farmecul lui unic și profesori extraordinari, școala de muzică (am absolvit-o la clasa de clarinet). Totul a lăsat o amprentă în sufletul meu.
Când eram mic, visam că voi crește, voi deveni o persoană importantă și după 50 de ani mă voi întoarce acasă ca să devin primar. Îmi pare amuzant acum, însă totul este posibil. Îmi imaginam ce aș schimba sau ce aș îmbunătăți. În fiecare seară, înainte de somn, treceam prin creier mii de gânduri, în mintea mea a trecut un mandat întreg de primar (zâmbește).
Iubesc orașul ăsta…
— Citisem undeva că ați dorit să dați la filologie. A mai rămas ceva din pasiunea pentru această disciplină?
— În acea perioadă mă gândeam serios să fac facultatea de filologie sau științe politice, dar, până la urmă, alegerea mea a fost una total neașteptată pentru toți care mă cunosc. Pasiunea pentru limbile străine a avut impact pozitiv asupra mea și activității mele în prezent, deoarece călătoresc foarte mult și îmi este ușor să comunic cu cei din jur.
În prezent sunt profesor la o academie în România, unde țin cursuri de specialitate. Aici chiar e nevoie să manifest abilități de retorică, pedagogie, psihologie, filologie, pe lângă cunoștințele pe care trebuie să le transmit participanților la curs.
Vreau să menționez că limba franceză a fost adevărata mea pasiune, în mare parte datorită doamnei profesoare Galina Iurii de la liceul ”Vasile Alecsandri”.
— Cum și în ce împrejurări ați înțeles că kinetoterapia este adevărata pasiune a dvs.?
— Alegerea mea de a deveni kinetoterapeut nu a fost una planificată. În perioada copilăriei, o persoană apropiată mie a suferit un accident vascular cerebral. Îmi amintesc cu amar de acele momente complicate. Nu înțelegeam ce se întâmplă și nu știam ce trebuie de făcut. Sufeream profund pentru că mă simțeam incapabil de a face ceva. Era internată la spital și venea un domn, medic traumatolog, care o ridica în picioare și o învăța să meargă din nou. Am rămas foarte uimit. Presupun că anume atunci, undeva în subconștientul meu, a apărut ideea că vreau să fac același lucru, vreau să ridic oameni în picioare, să dăruiesc speranțe și să redau oamenilor libertatea de mișcare.
— Apropo, pentru a face kinetoterapie ce abilități trebuie să ai? O poate face oricine sau trebuie să ai talent?
— Kinetoterapeutul este specialistul care știe să asculte și să găsească soluția optimă de tratament, fără a folosi medicamente sau metode invazive, ci doar tehnici manuale corecte, metode de recuperare a mersului, echilibrului, coordonării, tehnici de tratament a durerii și altor simptome care scad calitatea vieții pacientului. Este nevoie de cunoștințe profunde de anatomie funcțională, biomecanică, fiziologie și aplicarea acestora în practica de zi cu zi. Kinetoterapeutul are intuiție bună si este un excelent psiholog. Lucrează cu pacienți gravi: traumatisme cranio-cerebrale, vertebro-medulare, atacuri cerebrale, afecțiuni neurologice, autoimune. Acestea, în mare parte, sunt persoane cu paralizii și recuperarea lor are nevoie de o abordare specială. Eu, în prezent, mă ocup de recuperarea pacienților cu probleme de coloană vertebrală, dureri de cap, post traumatisme. Și aici sunt esențiale atât abilitățile practice, cunoștințele teoretice, cât și capacitatea de comunicare specialist-pacient.
Este evident faptul că fiind talentat ajungi la un nivel mai înalt. Opinia mea este că o persoană talentată e talentată în tot ce face, numai că mai devreme sau mai târziu se evidențiază un domeniu în care va face performanță. Cel mai des se întâmplă de la sine.
— Mai practică sau a mai practicat cineva din familie kinetoterapia?
— Eu sunt primul. Sora mea mai mică cu 8 ani, Nicoleta, este și ea kinetoterapeut. Nu stă pe loc, este mai des prin străinătate și prinde contracte de muncă pe specialitate. E deja un specialist bun și foarte apreciat de fiecare pacient care o vizitează.
Totuși, nu sunt primul om al medicinei în familie. Bunica din partea mamei a fost cardiolog-pediatru, bunicul – specialist în sănătate publică, fratele mamei – chirurg oftalmolog de renume în republică, acum fiind de mulți ani plecat în Africa. Probabil, și acești oameni au influențat alegerea. Mama mea este pianistă, trebuia cineva să continue dinastia de medici în familie.
— La Ungheni mai veniți sau aveți doar pacienți de aici?
— În ultimii ani reușeam să ajung cam o dată pe lună. Mă bucuram enorm să revăd oamenii cu care am copilărit, pe cei apropiați. Însă, în această vară, a decedat bunicul meu care, efectiv, era singura persoană pentru care mai veneam la Ungheni. Omul care mă suna în fiecare zi ca să îmi spună “te iubesc”, nu mai este, ceea ce înseamnă că venirile mele în Ungheni vor deveni mai rare.
Cât despre pacienți, vin din toate colțurile republicii, dar și din Ungheni sunt foarte mulți. Când vine cineva la consultație și aflu că e din Ungheni, simt ceva special în acel moment, greu de descris, o senzație de căldură.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Dăruiește speranțe și redă oamenilor libertatea de mișcare”

  1. pasztai zoltan prof univ dr Univeristatea din Oradea says:

    Mult succes în viață!

    Felicitări și ajutați, dăruiți cu responsabilitate atât pacienților cât și cursanților din experiența și cunoștințele de specilaitate!
    Cu gânduri alese,
    Zoltan Pasztai PhD
    prof asociat univ dr

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate