De ce rămân, de ce pleacă, de ce mai revin…

Foto: imagine simbol

Exodul populației, vrem noi sau nu vrem, crește cu fiecare zi. Rar sunt cazurile fericite ale celor care aleg să rămână în țară, în special, tinerii. Care sunt motivele care-i determină pe aceștia să nu plece peste hotare, să aleagă drumul pribegiei, dar și să revină acasă? Iată ce ne spun câțiva tineri ungheneni.

Nicoleta Pancu, angajată în cadrul unei organizații neguvernamentale, Cluj-Napoca (România): Am plecat din Ungheni la 19 ani, atunci când am absolvit liceul. Ce m-a făcut să plec? Continuarea studiilor. Acolo ai alte oportunități de dezvoltare, ai șanse mari să ți le faci la buget și să primești cazare în cămin gratuit, ceea ce decizia a balansat foarte mult în favoarea Clujului. Dar ce m-a făcut să rămân aici, în Cluj? Dacă pleci de acasă la 19 ani într-o zonă cu altă mentalitate, alte posibilități, mai faci și activități extracurriculare între timp, te dezvolți într-un stil destul de independent și liber. Am rămas fiindcă am simțit că pot să fac ce îmi place și pot să fac asta singură, bazându-mă doar pe forțele proprii, fără ajutorul părinților, al rudelor. La Cluj, de exemplu, se organizează multe evenimente, sunt multe companii și ocazii să interacționezi cu mediul profesional destul de des și să îți dai seama ce ți se potrivește. Iubesc faptul că sunt apreciată raportat la competențele pe care le am și că pot crește în fiecare zi, cu certitudinea că o sa primesc înapoi valoarea pe care o ofer. Am rămas deci pentru independență, libertate și dezvoltare. Am ajuns acum să consider migrația ceva benefic, trăim într-o lume în care globalizarea prinde teren și ar fi păcat să fim mereu în același loc. Nu cred că o să mă opresc la Cluj, îmi doresc să văd alte țări, să lucrez în diferiite domenii, să interacționez cu diverse culturi. Nu exclud să revin acasă, dar voi reveni atunci, când voi putea oferi mai multă valoare comunității în care am crescut.
Aliona Holodov, angajată la o instituție preșcolară din municipiul Ungheni: Referitor la această temă presupun că sunt mai multe păreri pro emigrare. Și totuși, primele gânduri apărute după ce am văzut mesajul pe care mi l-ați expediat au fost, desigur, contra, adică nu doresc să emigrez. Aici locuim noi, părinții, rudele noastre, prietenii, de aici vine proveniența noastră. Din păcate, pe zi ce trece ne confruntăm cu anumite probleme (în diferite domenii) și primul gând ce ne vine la moment este acesta: „Doar în Moldova poate fi așa ceva”. Și atunci dăm vina pe alții cu funcții înalte sau nu prea. Puțini au rămas cei care luptă pentru adevăr, echitate, pentru drepturi. Și mai puțini sunt cei ce încearcă să facă o schimbare. Eu sunt de părere că țării noastre îi trebuie o schimbare. Sunt puțini din cei ce luptă pentru a înfăptui aceste schimbări, care într-un final îi vor face pe moldoveni să trăiască în țara lor. Eu cred că oamenii nu sunt suficient de motivați, doar fiecare e gata pentru a lucra. Dar, salariile? Uneori salariul nici pentru achitarea serviciilor comunale nu îți ajunge. Viața se transformă într-o rutină, într-o luptă acerbă pentru existență și nimeni nu mizează pe faptul că la noi ar putea fi schimbări mari, radicale, doar că oamenii trebuie să lucreze asupra lor. Ei trebuie înșiși să se schimbe și apoi se vor realiza și celelalte schimbări, care vor aduce la prosperare. Mă întristez când văd că și vechea generație parcă a fost „cumpărată” de schimbarea de dincolo de hotarele țării. Majoritatea cunoscuților mei sunt peste hotare. Când revin în țară, ei îmi spun permanent: „Vino la noi, aici sunt alte posibilități, ce te ține în Moldova? Salariul de 3000 de lei și creditul ce îl ai de achitat?”. Fără credit nu poți să îți procuri o locuință. Zâmbind le răspund tuturor: „Va veni o zi când va fi o schimbare, aici totul e natural și frumos, noi trebuie de după rutină să învățăm a vedea frumosul și acest lucru l-am învățat de la copii, pentru că unde noi nu vedem nimic, ei văd totul…”. Vreau să spun că este o temă ce cam „zgârâie” sufletul.
Diana Ciubotaru, profesoară la Școala de Arte Plastice din Ungheni: Eu m-am reîntors în țară după 12 ani de străinătate pentru famile și am înțeles că pot face lucruri frumoase și aici, în Moldova, deoarece avem foarte mulți copii talentați și deosebiți.

Conform informației Biroului Național de Statistică, în 2016 oficial numărul de persoane emigrante a fost de 2507, de imigranți – 4080 și cel al repatriaților – 573.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate