Dealurile de la Mircești: zonă prielnică pentru cultura viței-de-vie

Foto: ONVV

Atunci când vine vorba de un vin bun și de calitate, evident, cunoscătorii în materie vor spune că gândul ne duce la podgoriile din Moldova, la o zonă deluroasă, pe care se întind plantații de viță-de-vie, unde fiecare strugure de poamă se coace încet la soare.
Făcând o trecere în revistă a celor mai frumoase podgorii din republică, nu poate fi trecută cu vederea cea mai pitorească, dar puțin cunoscută plantație, care se află în Mircești, Ungheni. Aflată în zona de codru a Moldovei și care se întinde pe o suprafață de circa 8 hectare, e una dintre cele mai specifice plantații, căci e situată la cea mai înaltă altitudine – 292 metri și care se desprinde din ansamblul comun și îți oferă un peisaj deosebit.
De fapt, acest lot demonstrativ-experimental este unul din proiectele Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) împreună cu partenerul său strategic, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională și Guvernul Suediei. Aceasta presupune implementarea tehnologiilor avansate și practicilor internaționale în cadrul a trei proiecte comune, care vor contribui la dezvoltarea sectorului vitivinicol.


Serghei Șandru, administrator, spune că podgoria are deja 5 ani, prima roada fiind culeasă în 2015. Zi de zi, fiecare butaș este supravegheat de 3 persoane instruite și care știu cum se aplică tehnologiile pentru a putea îngriji plantația, preveni și combate bolile. „Una din tehnologiile folosite este curățarea viței-de-vie în uscat, cea mai simplă, dar și cea mai efectivă până în prezent. Ne-am convins de aceasta, căci comparativi cu alți viticultori, am obținut o roadă mai mare cu aproximativ 15% la hectar”, adaugă Șandru.
Pentru a supraveghea întreaga suprafață, a fost instalată și o stație meteo care monitorizează, colectează și stochează datele pentru o prognoză detaliată. În așa mod sunt alertați agronomii atunci când condițiile meteo se schimbă și este nevoie de intervenții. Drept exemplu poate servi ninsoarea din luna aprilie, despre care agronomii au știut printre primii, au întreprins măsurile necesare, în așa mod vița-de-vie fiind protejată de înghețuri. Gheorghe Arpentin, directorul Oficiul Național al Viei și Vinului, menționează că toate lucrările efectuate până acum pe parcelele experimentale și cele care sunt în proces de implementare le vor ajuta să definească cele mai reușite metode de lucru cu plantațiile viticole, în scopul obținerii celor mai bune recolte, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.
Lansarea proiectelor partenerilor comuni are loc în condițiile în care, pe de o parte, cererea pentru vinurile Moldovei este în continuă creștere pe piețele externe, iar pe de altă parte, plantațiile de viță-de-vie din țara noastră suferă o perioadă de declin din cauza bolilor.
Conform prognozelor, până în prezent, condițiile climatice înregistrate sunt favorabile pentru dezvoltarea şi fructificarea viţei-de-vie. Respectiv, în acest an, producţia globală de struguri pentru vin ar putea fi cu aproximativ 10-15% mai mare decât în anul 2016.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate