„Drum bun! pe un drum bun”

Cere socoteală pentru banii publici!

Concursul de fotografii lansat de ziarul „Ungheni” la mijlocul lunii iulie s-a încheiat. Timp de 3 săptămâni pe adresa redacției am primit zeci de fotografii cu drumuri bune și nu prea, drumuri în reparație, drumuri de țară, dar și străzi din orașul Ungheni. Lunile iulie-august au fost luni fierbinți și la propriu, și la figurat, căci în toate primăriile au loc lucrări de reparație a drumurilor locale, de acces și de importanță regională.
De aceea, am avut de unde să selectăm cele mai bune fotografii și să acordăm premii pentru cele 3 locuri promise.


Deci, locul I i-a revenit lui Marin Bodrug, cu fotografia străzii Petru Cazacu (foto nr. 1). Această fotografie are o istorie foarte interesantă. Marin, un cetățean activ, care promovează și imaginea raionului pe o rețea de socializare, a scris la adresa Primăriei mun. Ungheni câteva petiții, solicitând urgentarea reparației străzii respective. Iată că anul acesta, cererea locuitorilor a fost îndeplinită. A fost reparată nu doar strada Petru Cazacu, dar și alte trei străzi adiacente.


Locul II e pentru Cristina Obreja, cu fotografia străzii Căpriana, Ungheni-Deal (foto nr. 2). Din cauza amplasării străzii pe o pantă relativ mai înalta decât strada Ștefan cel Mare, prundișul de aici este spălat după fiecare ploaie.


Locul III îi revine Victoriei Cujbă, cu fotografia străzii Băilești (foto nr. 3). Locuitorii spun că această stradă nu a fost reparată încă niciodată, deci este un drum de țară. Din fostele scurgeri de ape pluviale, unde se aduna apa de pe strada adiacentă Ștefan cel Mare, a rămas doar un șanț inundat de buruieni.
Câștigătorii sunt așteptați la sediul redacției pentru a-și ridica premiile.

 

Această rubrică este realizată cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la Bucureşti. Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor publicate aparţine autorului şi nu neapărat reflectă poziţia Ambasadei.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate