Falsuri depistate la granița cu Republica Moldova

Captura de poliţiştii de frontieră

Captura de poliţiştii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au întocmit ălucrare penala pe numele unui cetațean din Republica Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră documente false pentru autoturismul pe care îl conducea. Aceasta s-a întâmplat la 27 mai, în jurul orei 00.25, când Marian C., în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei. Dânsul conducea un autoturism marca Toyota Celica, înmatriculat în Maria Britanie.
La control, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul care atesta inspecția tehnică periodică și asigurarea internațională tip carte verde nu îndeplinesc condițiile de formă sș fond ale unor documente autentice, acestea fiind falsuri totale.
Cu privire la cele constatate tânărul a declarat că nu are cunostință că documentele ar fi false. Pe numele acestuia, polițiștii de frontieră au intocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulație în Romănia, se spune într-un comunicat al Inspectoratului Poliției de frontieră al județului Iași..
Cu o zi mai devreme, pe la ora 22.50, tot aici polițiștii  au depistat un cetățean din Republica Moldova, care a produs un accident rutier și a părăsit locul faptei. Acesta-i Andrei B., în vârstă de 21 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Lituania. În urma verificărilor specifice polițiștii au stabilit că bărbatul este autorul unui accident rutier, produs in jurul orei 19.50 pe raza municipiului Iași, care s-a soldat cu victime, iar conducătorul auto părăsise locul faptei. Conform prevederilor legale tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Iași în vederea continuării cercetărilor.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate