Fondul pentru Tineri Ungheni la CIVIC FEST 2017

Sursa: Civic Fest

În premieră pentru Ungheni Fondul local pentru Tineri, structură a Fundației Comunitare, a participat la Festivalul Internațional „CIVIC FEST: Moldova pentru cetățeni” în cadrul Târgului ONG-urilor ce a reunit organizațiile societății civile, care și-au prezentat produsele și au făcut schimb de experiență cu participanții și vizitatorii prin ateliere de creație susținute de către organizațiile participante, expoziții de materiale informative, produse hand-made și fotografii, flasmob-uri, concursuri și sesiuni de networking. Membra echipei unghenene, Ariana Vlas, a menționat pentru ziarul „Unghiul” că ei au organizat și de această dată colectare de fonduri (activitatea de bază a grupului). „Am avut pliante despre activitatea noastră, prăjituri și bomboane cu vânzare și un bol pentru donații”, a mai specificat voluntara. Valeriu Botnari, director executiv al Fundației Comunitare Ungheni, a menționat: „Participarea tinerilor la acest eveniment public demonstrează încă o dată că activitatea lor este foarte importantă pentru dezvoltarea orașului și raionului, or, unghenenii, și nu numai, cunosc că prin colectarea de fonduri a acestui grup au fost finanțate peste 80 de proiecte comunitare”.
Oaspeții și participanții au putut privi prestații artistice ale diferitor ansambluri de dansuri folclorice, moderne, de toboșari, de cântece și dansuri rome, colectivelor Centrului Republican pentru Copii și Tineret ”ARTICO”, studiourilor „Iedera”, cel muzical–coral ”Lia-Ciocârlia”, teatrului de modă ecologică ”Art-Avangard”.
CIVIC FEST se desfășoară anual din 2013 și reunește pe o platformă a dialogului, schimbului de bune practici și inițiative inovative în beneficiul cetățenilor, oameni, proiecte și parteneri din Republica Moldova și Uniunea Europeană. Fondul pentru Tineri Ungheni activează din 2010 și are ca scop să asigure participarea activă a tinerilor din orașul și localitățile raionului la colectarea de fonduri pentru soluționarea unor probleme majore ale comunității, să stimuleze acțiunile de voluntariat și implicarea tinerilor în luarea deciziilor la nivel local și să dezvolte capacitatea tinerilor de gestionare a programelor și proiectelor în susținerea inițiativelor pentru soluționarea problemelor semenilor lor și ale comunității.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate