Francezii au grijă de spitalele din Ungheni, dar şi din ţară

Donaţiile făcute instituţiilor medicale

Donaţiile făcute instituţiilor medicale

De fapt, nu e o noutate că poporul francez, prin intermediul AO „Degeţel” din Ungheni, a cărui preşedinte este Philippe Chaudier, de mult a trecut hotarele raionului. Pe lângă donaţiile făcute instituţiilor medicale locale, inclusiv reabilitarea unora dintre acestea, membrii asociaţiei se implică pentru a oferi suportul necesar şi altor spitale.
Bunăoară, recent, la Spitalul de Urgenţă din Chişinău a ajuns un camion din Franţa, încărcat cu paturi medicale, scaune cu rotile, consumabile, mobilă, colectate de membrii Pharmacie Umanitaire Internationale. „Aceste obiecte medicale nu s-au depozitat undeva, dar imediat s-a dispus să fie împărţite secţiilor din instituţie”, a ţinut să menţioneze Philippe Chaudier. Din spusele celor care au fost internaţi în acest spital, instituţia stătea prost la capitolul dotare cu mobilier.
De notat, în afară de acest lot cu ajutor umanitar, pe parcursul anului ce a luat sfârşit, la Chişinău au ajuns şi altele, în total patru camioane. Se planifică şi în martie 2017 să mai fie transmis alt lot de ajutor, la fel, pentru Spitalul de Urgenţă.
Întrebată de ce anume au ales această instituţie, Raisa Chaudier, soţia lui Philippe, membră a asociaţiei, a explicat: „Pentru noi nu contează culoarea politică, dar oamenii. S-au adresat, am văzut că au nevoie, am ajutat. Asociaţia noastră promovează solidaritatea, prietenia între poporul francez şi cel moldovenesc”.
Cert e că nici raionul Ungheni nu este dat uitării. Cel puţin pentru anul 2017 este planificat să fie reabilitat Centrul de Sănătate Cetireni, la fel, cu ajutorul poporului francez. Costul total al proiectului este de 600 de mii de lei, bani oferiţi de partenerii francezi. De data aceasta sunt aşteptaţi la şantier tinerii de la Fundaţia „Auteuil”, iar lucrările ar trebui să demareze în primăvară.

degetel-2

Totodată 30 de paturi vor fi oferite Spitalului Raional Ungheni. Alte 30 de paturi, dar şi scaune rulante, scutece şi obiecte sanitare vor fi depozitate într-un centru care urmează să fie deschis la Ungheni. Depozitul respectiv va avea şi o denumire interesantă „Centru de împrumut gratuit”. Raisa Chaudier spune că au decis să deschidă centrul în cauză ca urmare a solicitărilor: „Cetăţenii ne cer ajutorul, să le oferim obiecte sanitare sau scaune cu rotile, iar din cauza că nu avem unde să le păstrăm, erau într-un stoc limitat”. La moment se poartă negocieri cu conducerea oraşului, raionului în privinţa locului unde va putea fi amenajat depozitul, dar şi pe marginea proiectelor menţionate.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate