„Îi sunt recunoscătoare muzicii pentru tot”

Ala Beleac

Astăzi vom face cunoștință cu o femeie fermecătoare și firavă, cu un caracter puternic, profesoară la Școala de Muzică din orașul Ungheni, Ala Beleac.
— De unde sunteți?
— Sunt din satul Morenii Noi, acolo și acum trăiesc părinții mei, care au făcut foarte mult pentru mine. Le sunt foarte recunoscătoare.
— Cum a venit muzica în viața dvs.?
— Când aveam trei ani, după o accidentare, mi-am pierdut auzul. Când eram în clasa a IV-a, la noi la gimnaziu a venit un tânăr specialist, care apoi a devenit primar al comunei noastre, Ion Mardari, Dumnezeu să-l ierte. El ținea lecții de muzică, le preda și celor care doreau să studieze acordeonul. Mi-a spus că am o ureche muzicală foarte bună, chipurile, zi-le părinților că vei învăța la mine. Am venit acasă și m-am lăudat mamei că am ureche muzicală, iar mama a început a plânge – ce fel de ureche muzicală, când abia-abia s-a restabilit auzul. Părinții au făcut totul pentru mine ca să se refacă auzul. Iar atunci m-a susținut tata.
— Mama pur și simplu își făcea griji că fetița mică și slăbuță nu se va vedea de după acordeon.
— Eu (râde) atunci eram grăsuță. Acordeonul m-a atras, profesorul meu se ocupa foarte serios cu mine, i-a spus tatei că am talent, că trebuie să studiez și ca el să-mi cumpere un instrument. Tata a cumpărat. Când am absolvit 7 clase, profesorul a spus că am nevoie de o școală de muzică, pentru a putea studia mai departe. Am venit aici, la Ungheni, la această școală de muzică, care mi-a devenit foarte apropiată. Aveam o practică bună, dar teoria nu o cunoșteam, cu toate acestea, în doi ani am absolvit școala.
— Ce a fost după aceea?
— Școala Pedagogică din Călărași. După aceea am mers la Universitatea Pedagogică „Alecu Russo” din Bălți, dar am învățat un an și jumătate și m-am transferat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, la secția fără frecvență, pentru că vroiam să lucrez. Am absolvit-o cu nouă ani în urmă, la specialitatea instruire muzicală. Pot preda instrumentul, teoria, practica, să conduc un cor.
În ianuarie vor fi 13 ani de când lucrez aici. Acești ani mi-au dat nu numai experiență de predare, dar, de asemenea, încredere, speranță – lucrez într-un colectiv minunat, inclusiv de copii.
— În acești ani, la ce concluzie ați ajuns: muzica dispare din viața noastră sau nu?
— E de mirare, dar, în ciuda tuturor dificultăților, problemelor interesul față de ea nu dispare, ci este în creștere. Eu judec după mine. Dacă nu era muzica în viața mea, aș fi fost alta, altfel aș fi văzut, aș fi auzit și aș fi înțeles lucrurile. Eu îi sunt recunoscătoare muzicii și pentru că ea m-a ajutat să însușesc limba română – la școala pedagogică nu erau grupe cu instruire în limba rusă. Muzica educă persoana, o înnobilează.
— Acordeonul a rămas instrumentul favorit?
— Da, acordeonul. Când m-am dus să învăț mai departe, mi-au cumpărat un alt acordeon, mai bun. Îl păstrez și acum, țin la el, chiar dacă uneori trebuie să-l repar. În clipele grele, de obicei, îl iau în mână, mama știe deja, că dacă Ala a luat acordeonul, ceva nu este în regulă.
— În zilele noastre un profesor de la școala de muzică poate supraviețui, întemeia o familie?
— Cu greu. Eu închiriez locuința și nu am nicio posibilitate de a o cumpăra cu salariul pe care-l primesc. Când am început să lucrez, primul meu salariu a fost de 361 de lei. Eu am început a râde – cu un leu ce să fac. Directorul a spus: ia-l, din cauza lui plătești un impozit mai mare. Apoi am dorit să iau un împrumut. Mi s-a spus că salariul este mic, trebuie să fie de cel puțin 3000 de lei. Am ajuns să primesc 3000 de lei, mi se spune că se cer 6000. Cu alte cuvinte, nu reușesc să mă țin din urmă.
— Cu ce se ocupă în timpul liber o femeie tânără?
— Coase cu cruce – îmi place foarte mult. În plus, în decembrie termin masteratul și deoarece secții fără frecvență nu sunt, două zile mă duc la ore la Chișinău. Voi susține teza la școala mea, unde am un cor, iar deocamdată citesc, mă pregătesc, ne ocupăm, inclusiv cu fiul.
— Fiul de asemenea e fascinat de muzică?
— Nu așa cum aș fi dorit. El este foarte activ și-i place mai mult sportul, ar dori să practice boxul, dar eu nu mă pot decide. Deci, acum el se ocupă de clarinet și eu îi sunt foarte recunoscătoare profesorului pentru răbdare.
— Iar în viitor ce va fi – solfegiul, gamele și corul?
— În activitate doresc să am succes, să fiu mândră de elevi, de faptul că lucrez într-o astfel de școală. Să am un acoperiș deasupra capului și un umăr de încredere alături. Ce mai trebuie ca să fiu fericită? Ca mama, tata și surorile să fie sănătoși.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate