-
Cu bună seamă, ce treabă am eu cu ouăle acestea? Parcă n-aş mai avea cu ce să mă ocup, dar, în acelaşi timp, ce să fac, dacă acest fleac mă chinuie, nu-mi dă o clipă de linişte? Pentru început, am să spun ce mă bucură: în ziarul nos...
-
Şi anul trecut, şi anul curent mai mulţi membri, inclusiv persoane bine cunoscute, au părăsit şi părăsesc rîndurile comuniştilor. Decizia le aparţine, dar e uşor a pleca dintr-un partid atunci cînd el nu mai este la conducere. Să fi încerc...
-
În pofida timpului posomorît de sîmbătă, parcul central din Ungheni era luminat de feţele tinere şi zîmbitoare ale voluntarilor care şi-au manifestat dorinţa de a participa la realizarea proiectului „Oraşul în care eu trăiesc”. Mai ţin...
-
Vinerea trecută, în vizită în oraşul Ungheni a venit deputatul în Parlamentul Republicii Moldova şi preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu. Deşi s-a aflat aici puţin timp, noi am folosit această ocazie pentru a-i adresa c...
-
În cadrul Campionatului Republicii Moldova la volei bărbaţi încă n-a fost soluţionată problema principală – cine va deveni campion, iar pentru echipa „Olimp” din Ungheni şi suporterii ei devotaţi competiţiile s-au încheiat deja. Echipa ...
-
Satul Pîrliţa e o localitate destul de mare, dar locuitorii se cunosc bine unul cu altul. La sfîrşitul anilor ‘50 ai secolului trecut aici, precum şi în satele Agronomovca şi Zăzulenii Noi trăiau 286 de participanţi la cel de-al doilea răzb...
-
Se spune că omul în viaţa sa trebuie să sădească un pom, să sape o fîntînă, să crească un copil... Pentru unii aceasta e peste puteri, pentru alţii – foarte puţin. În cei 62 de ani trăiţi împreună, Semion şi Olimpiada Comanac au s...
-
Sperie majorarea tuturor preţurilor şi tarifelor fără excepţie. Cea mai dureroasă a fost, desigur, majorarea din ianuarie a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale. E cît se poate de considerabilă scumpirea benzinei şi combustibilul...
-
La 20 aprilie, aproximativ pe la ora patru dimineaţă, pe traseul Ungheni-Sculeni, la întrarea în satul Semeni, şoferul unui automobilul de model Opel Vectra cu numărul de înmatriculare din raionul Basarabeasca, fiind în stare de ebrietate, a eşit...
-
Începînd cu anul în curs, bibliotecarii îşi vor sărbători ziua profesională la 23 aprilie, cînd se marchează Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor. Apropo, cîndva slujitorii cărţii nu aveau o sărbătoare profesională, apoi li...
-
La 19 aprilie, un locuitor din oraşul Ungheni îşi sărbătorea ziua de naştere împreună cu prietenii săi în propria casă, ce se află în cartierul Dănuţeni. Petrecerea s-a întins pînă noaptea tîrziu, iar băuturile nu se mai terminau de ...
-
Îmi place sloganul că legea este una pentru toţi, dar, din păcate, la noi în Moldova acest lucru nu prea este la modă. De ce spun aşa? Pentru că văd cum la fiecare pas legile noastre sînt încălcate, indiferent dacă este o persoană cu func...
-
Unii demnitari, după ce au ocupat fotoliile mult rîvnite, uită că au făcut promisiuni, despre care cetăţenii ţin bine minte. De după geamurile fumurii ale automobilelor de serviciu ei nu mai văd problemele cu care oamenii se confruntă în fieca...
-
Luni, la Primăria comunei Sculeni au avut loc dezbateri publice privind rezultatele evaluării impactului social şi de mediu al Proiectului „Reabilitarea sistemelor centrale de irigare” în cadrul Programului de asistenţă deplină „COMPACT”....
-
Sîmbăta trecută, în cadrul Zilei Naţionale de creare a spaţiilor verzi “Un arbore pentru dăinuirea noastră”, un grup de oameni cu iniţiativă din raionul Ungheni, inclusiv mulţi tineri, a decis ca plantarea pomilor să aibă loc pe malul ...
-
Vinerea trecută, a avut loc ediţia a IV-a a concursului tinerelor talente „Într-un coş cu viorele”, la care au participat 17 copii talentaţi cu vîrsta cuprinsă între 6 şi 9 ani din oraşul Ungheni, precum şi din satele Sculeni, Mănoileşt...
-
Anul 1989. Timpul înscria o nouă filă în istoria oraşului Ungheni, încetul cu încetul devenea tot mai pronunţată configuraţia noului cartier al Tineretului: printre blocurile de locuit se năştea „...pîrghia cea mai puternică, pe care se ...
-
În loc de introducereDe fiecare dată încercăm să prindem trenul din urmă, atunci cînd e vorba despre asigurarea unei transparenţe maxime privind procurarea bunurilor din banii publici. La sigur acest lucru nu s-ar întîmpla dacă autorităţile a...
-
Europa, Europa... Visul nostru sacru. Integrare, conlucrare, regim fără vize – toate acestea se află undeva acolo, sus, iar aici, pe loc, toată integrarea constă în second-hand, aşa că demult sîntem în inima Europei, ca să nu spunem „în...
-
Pe parcursul a mai multor luni societatea civilă, primăria de comun cu consiliul orăşenesc au depus eforturi pentru a atrage investiţii la renovarea grădiniţei de copii, care în perioada anilor 2001-2008 a fost adaptată la şcoala primară. Du...