Despre sentimentul de vinovăţie şi iertare

Peste două zile e Duminica iertării. În această zi, creştinii ortodocşi îşi cer iertare unii de la alţii ca să înceapă postul cu sufletul curat. Dar pentru aceasta trebuie să-i ierţi pe toţi cei care te-au ofensat şi să le ceri iertare celor pe care i-ai jignit, cu voie sau fără voie. Altfel, zadarnică va fi truda în postul care se apropie. Domnul nu va primi numeroasele mătanii dacă în inima omului vor continua să sălăşluiască supărarea, răutatea şi reavoinţa.
În faţa cui simţiţi că sînteţi vinovaţi şi cui aţi dori să cereţi iertare? Părinţilor pe care uitaţi să-i vizitaţi şi cărora nu le dăruiţi căldura de care au nevoie, soţului sau soţiei cu care aţi fost prea tăios, colegului de serviciu, pe care l-aţi turnat la şef, subalternului care vi se pare nu aşa cum aţi dori să fie?
Ludmila Guzun, vicepreşedintele raionului:
- Ca persoană publică, vreau să spun că trebuie să facem mai mult pentru cei în vîrstă, viaţa cărora nu a fost aşa cum se cuvine. Probabil, nu facem totul pentru a le uşura viaţa. Cînd vin bătrînele cu plîngeri, mă simt incomod. Uneori mă gîndesc că nu fac totul pentru ele. În plan personal, cred că sîntem creştini şi pînă duminică vom cere iertare unul altuia, chiar dacă considerăm că n-am ofensat pe nimeni. Trebuie să cerem iertare mai des, nu numai în ajunul postului, după aceasta chiar ţi se face mai uşor. Dacă vom spune mai des unul altuia „iartă-mă”, vom deveni puţin mai buni.
Mihai Serbianu, directorul-adjunct al Spitalului Raional, consilier raional:
- În primul rînd, sînt vinovat faţă de familie şi copii, pentru că le-am acordat puţină atenţie, fiindcă la noi pe primul loc e munca, munca, munca... Sînt vinovat faţă de mama care are 83 de ani, şi-a fracturat, sărmana, o mînă. Ar fi trebuit să fie operată, dar nu ne-am putut hotărî... Ce să facem? Singuri ne-am ales o profesie care îi lipseşte pe cei apropiaţi de atenţia noastră, de sărbători şi zile de odihnă petrecute împreună.
Ludmila Corneeva, directorul filialei Ungheni BC „Victoriabank”:
- Sînt vinovată în faţa mamei. Aveam un control la serviciu, cînd mi s-a telefonat şi mi s-a spus că i s-a făcut rău. Le-am spus atunci la ai mei: oare mai mult nimeni n-o poate duce la spital? Pînă m-am pregătit, pînă am rezolvat problema cu „salvarea” şi cu medicul-specialist, pînă am ajuns în satul natal, Floreşti, a fost prea tîrziu. Mă chinui pînă acum, cu toate că în aprilie vor fi 10 ani de cînd mama nu mai este.
Tudor Rădeanu, şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei:
- Încerc un sentiment de vinovăţie, în primul rînd, faţă de beneficiarii noştri, pentru că nu pot îndreptăţi speranţele lor, ei aşteapă ajutor de la noi, doar se majorează în permanenţă preţurile, îşi pierd sănătatea, iar eu nu sînt în stare să le ajut, oricît de mult aş dori. Lor le cer iertare. Le cer iertare părinţilor, pentru că nu întotdeauna am fost ascultător, n-am făcut aşa cum au vrut ei, copiilor mei, pentru că nu întotdeauna am fost aşa cum au dorit, n-am făcut poate aşa cum consider acum că a trebuit să fac. De ce, credeţi, buneii şi bunicile sînt aşa? De aceea că se străduie să realizeze nepoţii ceea ce n-au reuşit copiii.
Victor Uncuţă, directorul Spitalului Raional:
- E greu de spus. Sînt vinovat faţă de părinţi, pentru că n-am avut timp, nu le-am acordat atenţia cuvenită. Aşa mi-a fost soarta că am locuit cam departe de ei. Dar acum, cu regret, nu mai pot schimba nimic. E tîrziu.
Alexandr Duşcov, directorul general SA „Cereale Prut”:
- Înţeleg prea bine că nu sînt un om ideal şi am o anumită vină, dar nu pot să recunosc acest lucru nici chiar pentru sine, nu tocmai pentru întregul raion... Mă arde simţul vinovăţiei faţă de părinţi, că pînă acum încă nu le-am dăruit nepoţi, dar se repară. Mă simt vinovat faţă de angajaţi, aş fi putut face mai mult, deşi mă strădui, poate nu întotdeauna am avut destulă experienţă. Sînt vinovat faţă de o domnişoară, am fost foarte gelos – temperamentul e bun în afaceri, dar nu în dragoste. Poate am fost brutal cu cineva, deşi se întîmplă foarte rar. Le cer tuturor iertare.