Din baltă în mlaştină

Stau cîte odată şi mă gîndesc, de ce Dumnezeu ne pedepseşte tot timpul - ba ne trimite arşiţă de 40 de grade, ba furtuni şi grindină, ba geruri de 30 de grade - doar şi aşa trăim ca vai de noi. Sau poate Atotputerniciul de aceea ne chelfăneşte ca să ne înveţe ceva? Dacă n-am fi atît de săraci, nici de arşiţă nu ne-ar păsa, am conecta aparatele de aer condiţionat în oficiu, în apartament, pe lanuri am avea instalaţii de ploaie artificială şi nici vînt rece nu ne-ar bate. De e frig - ai mărit flacăra şi nu mai tremuri, că nu vei avea cu ce să plăteşti. De ce sîntem atît de netoţi, de ce nu ne reuşeşte nimic? Nu zic, dacă facem pentru sine, putem, păcat că nu toţi. Să deschidem vreo firmuliţă, vreo întreprindere, magazinaş, să cumpărăm nişte pămînt, că construim o căsuţă cu două niveluri - asta putem, dar cînd e vorba să facem ceva pentru popor – nu iese şi gata, căutăm duşmani, modificăm Constituţia, alergăm de la un partid la altul şi tot vorbim şi vorbim...
Reforme, legi noi - toate se fac pentru bunăstarea poporului. Funcţionarii sus-puşi aşa şi spun – pentru bunăstarea poporului, chiar şi în America nu pleacă ca simpli turişti, ci se străduie pentru noi. Drept că nouă ne vine greu să înţelegem. De aceea orice ar face, orice ar întreprinde, toate sînt împotriva bunăstării de care vorbeam.
Veţi întreba de ce mi-am dat frîu liber emoţiilor? Vă spun imediat. M-a cutremurat un caz. Cred ca sînt mii şi sute de întîmplări asemănătoare şi acest lucru mă doare şi mai mult.
Acum trei ani la redacţie a venit o femeie. Nu mai ştia unde să se adreseze, deoarece fusese pe la toate instanţele. Nu demult a venit din nou. Situaţia în care se afla atunci nu s-a schimbat cu nimic. Aşa e la noi – iubim tot poporul dintr-o dată, iar să cîrpim acoperişul unei sărmane femei e cu mult mai greu. De aceea că e mai uşor să le ajuţi la toţi dintr-o dată, decît unei singure persoane. Atunci cînd e vorba de produse alimentare, de ajutor material, vom pune mînă de la mînă, le vom duce ceva, ziarul va scrie neapărat cît de fericiţi sînt cei mai trişti ca toţi ceilalţi.
Iar să găseşti trei foi de ardezie şi să repari un acoperiş – e o problemă mare. Mai bine să dai 500 de lei. I-ai, bunicuţo, cumpără ce-ţi trebuie şi fă-ţi reparaţie. Găseşte muncitori, dacă nu poţi urca singură pe acoperiş. Nu ne arde de tine, avem de rezolvat probleme cu mult mai importante. Dacă vrei, îţi mai dăm 500 de lei. Ce treabă avem noi că înduri frig şi foame, că tencuiala în ungherele cămeruţei a căzut, că nu ai nici radio, nici televizor, nici speranţă la o bătrîneţe decentă.
...Dincolo de gardul frumos, clopotul mănăstirii cheamă enoriaşii la slujbă. Du-te, sărmănico, roagă-te să ni se ierte şi păcatele noastre.