„Ce părere aveţi despre calitatea drumurilor în Ungheni?”
Leonid Barsucovschi, specialist în construcţii, primăria Ungheni: „Reparaţia curentă a drumurilor s-a început încă în luna mai. Cererea de ofertă a fost cîştigată de către SRL „Cons-Viand”, director Victor Săculţanu. Firma a reparat 19 străzi din oraş, valoarea lucrărilor fiind de 595 mii lei. După părerea mea, cu această sumă mizeră totuşi s-a putut repara foarte multe străzi. Trebuie să ţinem cont că aceştia sînt bani din bugetul local. De la Consiliul Raional nu am primit nici un bănuţ, cu toate că ar trebui, căci pe drumurile din oraş circulă cu maşinile şi cei din raion. După terminarea lucrărilor eu personal am verificat calitatea lucrărilor de plombare şi am semnat actul de primire a lor. Dacă va fi nevoie, săptămîna viitoare vom convoca şi o comisie pentru a ne convinge că lucrările au fost executate calitativ, ca să putem începe plombarea şi a altor porţiuni de drum. Toţi s-au obişnuit să spună că drumurile sînt rele, dar în comparaţie cu alte oraşe, drumurile sînt încă într-o stare bună. Dacă drumurile din oraş sînt incluse în categoria celor republicane, atunci şi Guvernul ar trebui să finanţeze lucrările de reparaţie capitală şi să ne ajute cu tehnică performantă. Din păcate, pentru nimeni nu este secret că ceea ce am reparat va ajunge cel mult pentru 1,5 ani”.
Victor Săculţanu, director, SRL „Cons-Viand”: „M-aţi luat prin surprindere! Doriţi pentru presă sau, pur şi simplu, o informaţie? Dacă pentru presă, atunci toate întrebările referitor la reparaţia drumurilor le puteţi discuta cu Leonid Barsucovschi, coordonatorul direct de la primăria Ungheni, căci el cunoaşte mai bine situaţia. Lucrările de plombare mai continuă şi astăzi. Privitor la termenul de predare a lucrărilor, socot că ne-am încadrat în termenul stipulat în contract. La unele lucrări a foat semnat deja actul de primire, la altele - încă nu. Din cîte cunosc, primăria doreşte să mai repare unele drumuri din oraş. În acest caz, cred că va fi şi o anexă la contractul încheiat”.
Octavian Iutiş, şofer de curse lungi: „În Ungheni, ca şi în întreaga Moldovă, drumuri practic nu sînt. Mă aflu în oraş de o săptămînă, căci împreună cu familia locuim peste hotare. Cred că cea mai bună porţiune de drum este cea de la intrarea în oraş, din partea Chişinăului, aproximativ 3-4 km. Şi aceasta e tot. Nu am fost aici de un an, dar la găurile de atunci s-au mai adăugat încă altele. În drum spre casa pe care o construim parcurgem o porţiune de drum (pe lîngă biserica de la Bereşti) care mai mult seamănă cu un teren minat. Înţeleg că în Moldova e criză, ca şi în întreaga Europă, dar aşa ceva nu se poate. Am avut ocazia să văd cum se repară drumurile în Ungheni. Unul merge înainte cu un aspirator şi suflă praful din fiecare gaură, apoi altul cu o mătură întinde bitumul. Al treilea toarnă cu o lopată asfaltul peste bitumul care pe alocuri deja s-a răcit. Fiindcă sînt şofer, am traversat toată Europa. Şi peste tot drumurile sînt bune. Astfel de ţări ca Franţa, Italia, Portugalia au nişte drumuri ideale. La început ne miram, cînd reuşesc să adune zăpada, căci drumurile sînt curate şi nu vei avea ocazia să dormi într-un ambuteiaj. La ei drumurile se repară simplu: de cu seară pînă dimineaţa se închide o porţiune de drum, se scoate tot asfaltul, se pregătesc încă o dată canalelele pentru scurgerea apelor pluviale şi apoi se toarnă asfalt nou. Decît de o mie de ori să plombezi, mai bine faci o dată capital, dar bine”.
Ion Grosu, pensionar MAI, s. Mănoileşti.: „Dar ce, nu se ştie cum sînt drumurile din oraş şi raion? Iată şi acum repar maşina, care s-a defectat şi din cauza drumurilor proaste din Moldova. Poate conducerea doreşte să repare drumurile, dar dacă nu au bani suficienţi, ce pot face! Astăzi am văzut că repară drumul la ieşirea din oraş. Muncitorii muncesc cu ce au, dar, de fapt, au o găleată cu bitum, o lopată şi un tăvălug. Calitatea învelişului de asfalt reparat e proastă şi, credeţi-mă, la prima zăpadă la găurile vechi se vor adăuga altele noi.”
Gheorghe Pădure, şofer, SRL „Incomlac”, Bălţi. „Naveta Ungheni-Bălţi o fac în fiecare zi. În comparaţie cu drumurile din Fălăşti, Călăraşi, Nisporeni, Lipcani, cele din Ungheni sînt mai bune. Am observat că la moment se lucrează la plombarea unor porţiuni de drum. Dar această reparaţie va fi pe o perioadă foarte scurtă de timp, căci se lucrează încă cu mijloace primitive”.
Unghiul de Veghe
| Dumnezeu să mă ierte Joi, 02 Septembrie 2010 În ultimul timp, foarte mult se discută despre predarea religiei în şcoli, fapt care a stîrnit întrebări din partea cetăţenilor. Unii cred că este un lucru foarte bun, iar alţii îşi manifestă revolta precum că în Moldova locuiesc nu numai creştini... Citeşte mai mult... |
Sondaj "Unghiul"
Colţul Negru
| Participaţi la referendum! Joi, 02 Septembrie 2010 Chiar dacă unii vă cheamă să boicotaţi referendumul de duminică, 5 septembrie, nu le daţi ascultare, folosiţi-vă de dreptul dumneavoastră şi decideţi cum va fi ales în continuare preşedintele ţării: prin vot direct de către toţi alegătorii sau în Parlament. Timp... Citeşte mai mult... |
Ora Moldovei
Vizitatori







![]() | Astăzi | 1338 |
![]() | Ieri | 4208 |
![]() | Săptămâna curentă | 25438 |
![]() | Săptămâna trecută | 38147 |
![]() | Luna curentă | 13796 |
![]() | Luna trecută | 197481 |
![]() | Pe toată perioada | 1877077 |
Ştiri on-line
- Alexandru Tănase i-a recomandat lui Iurie Muntean "să nu se tragă de şireturi cu Igor ...
- Comunistul Muntean: Îmi place mesajul PL pentru Referendum: "Inteligent" îl exclude ...
- Compania "Şerif" de la Tiraspol deţine ramurile-cheie în afacerile din Transnistria
- Filat s-a întâlnit cu ambasadorul SUA: Mulţumit pentru ajutorul acordat de SUA în vederea ...
- Preşedintele Federaţiei de tenis din Moldova a ajuns ilegal în postul pe care îl deţine, ...
- Filat din nou umilit. Când va contraataca?
- Prima etapă a Preliminariilor pentru EURO 2012
- Accizele încasate din import au depășit 1 miliard de lei, în 8 luni
- Plugaru despre guvernanți: „Incompetenți sau vânduți lui Plahotniuc”
- ZEL de la Bălți va fi extinsă la solicitarea investitorilor străini








