Visul de a pleca
Astăzi majoritatea populaţiei apte de muncă visează să plece peste hotarele ţării şi să cîştige nişte bani pentru o viaţă mai prosperă. Însă pentru a pleca, de exemplu, în Europa ai nevoie de viză, contract de muncă şi multe alte documente. Mulţi oameni plătesc sume de 3-4 mii euro pentru un document fals, ca pe urmă, cu frică şi încălcînd legislaţiile mai multor ţări, să ajungă la locul rîvnit. E un paradox, doar oamenii aceştia pleacă în străinătate achitînd sume uriaşe de bani, fără ca să aibă macar o mică garanţie că vor avea acolo un loc de muncă, iar unii dintre ei sînt reţinuţi şi expulzaţi din ţară sau chiar fac puşcărie pentru fals de acte. Totodată, banii pe care îi achită moldovenii, de obicei, sînt împrumutaţi şi, în caz că încercarea eşuează, îşi pierd şi casele pentru a restitui datoria.
Mai este şi o altă categorie de oameni, care din răsputeri încearcă să obţină cetăţenie română, pentru a se putea deplasa liber în Europa. Aici la fel apar probleme, căci numele şi prenumele, din cauza schimbării situaţiei în ultima sută de ani, au fost schimonosite şi eşti nevoit să perfectezi o mulţime de documente suplimentare ca să obţii actele necesare.
Mă deranjează ce va fi pe viitor în ţara noastră, dacă majoritatea celor angajaţi peste hotare, conform unor date – aproximativ 80 la sută - nu doresc să se întoarcă înapoi şi riscăm ca peste cîteva zeci de ani statul ca atare să dispară. Totodată, îmi vine a rîde cînd văd cum partidele politice în sudoarea frunţii fac tot posibilul ca să stopeze acest fenomen, promiţînd pensii de 300 de euro sau salarii de 500. Cred că anume din cauza aceasta oamenii şi fug din ţară, deoarece s-au săturat de braşoavele politicienilor.
Îmi aduc aminte cum acum cîţiva ani un demnitar de stat, deplasîndu-se la sudul Moldovei, s-a indignat, chipurile, de ce moldovenii se plîng că trăiesc sărac, căci în drum spre destinaţie a fost nevoit să se oprească la fiecare 200 de metri pentru a ceda trecerea gîştelor, găinilor, iar în sate a văzut nişte castele de invidiat. Dar demnitarul nici nu şi-a pus întrebarea de unde au oamenii bani, doar nu el le-a dat. Răspunsul este simplu: banii sînt de peste hotare, unde sărmanul moldovean cu studii superioare şterge mucii unui moşneag sau îşi rupe spatele la o construcţie. Ce ţine de castele, cred că demnitarul ar fi trebuit să-şi întrebe mai întîi colegii săi de partid, de unde au luat ei bani pentru a-şi ridica propriile castele.
Doar nevoia îi face pe oameni să plece din ţară. Dar cei care rămîn aici trebuie să aibă şi demnitate şi, în caz de necesitate, să pună punct tuturor prostiilor politice, cum fac cei din Europa, care se respectă, în primul rînd, pe sine.
Unghiul de Veghe
| Dumnezeu să mă ierte Joi, 02 Septembrie 2010 În ultimul timp, foarte mult se discută despre predarea religiei în şcoli, fapt care a stîrnit întrebări din partea cetăţenilor. Unii cred că este un lucru foarte bun, iar alţii îşi manifestă revolta precum că în Moldova locuiesc nu numai creştini... Citeşte mai mult... |
Sondaj "Unghiul"
Colţul Negru
| Participaţi la referendum! Joi, 02 Septembrie 2010 Chiar dacă unii vă cheamă să boicotaţi referendumul de duminică, 5 septembrie, nu le daţi ascultare, folosiţi-vă de dreptul dumneavoastră şi decideţi cum va fi ales în continuare preşedintele ţării: prin vot direct de către toţi alegătorii sau în Parlament. Timp... Citeşte mai mult... |
Ora Moldovei
Vizitatori







![]() | Astăzi | 1896 |
![]() | Ieri | 4433 |
![]() | Săptămâna curentă | 6329 |
![]() | Săptămâna trecută | 34310 |
![]() | Luna curentă | 28997 |
![]() | Luna trecută | 197481 |
![]() | Pe toată perioada | 1892278 |
Ştiri on-line
- Prim-ministrul Vlad Filat merge la Budapesta la meciul de fotbal dintre echipele Ungariei şi ...
- Filat: „Tratatul politic cu România trebuie semnat”
- Lilian Negură: În campania anti-referendum a PCRM, Mocanu a fost cea de-a doua sursă, care a ...
- Tone de lactate cu termen expirat urmau să fie vândute în magazine
- Alertă cu bombă la o școală de la Botanica!
- Ziua limbii române la Bucureşti
- MAE vrea să meargă la alegerile parlamentare în bloc
- PSD: AIE îşi doreşte nevalidarea alegerilor parlamentare şi menţinerea puterii pentru ...
- Cca 70% dintre alegătorii PCRM și PPCD din capitală, prezenți la urne, au votat PENTRU la ...
- Datele CEC și cele ale exit-pollului realizat de IRES la comanda PublikaTV sunt aproape identice








