„Iubesc acest pământ”

Raisa Dârzu-Strungaru

Înaltă, chipeșă, Raisa Dârzu-Strungaru produce impresia unei femei foarte puternice, care poate face orice. Cel mai probabil, așa și este, pentru că nu întâmplător este vicedirectoare, SRL „Faunas-Prim”.
— Când a apărut întreprinderea dvs. în satul Bușila?
— Acest lucru s-a întâmplat în anul 2000. De atunci eu lucrez acolo, nicăieri nu am plecat, nu am încercat și nici nu vreau. Am absolvit universitatea agrară, devenind agronom cultura plantelor de câmp și de atunci lucrez în acest domeniu, fără de care nu-mi pot imagina viața, rădăcinile sufletului meu sunt în acest pământ, cu atât mai mult cu cât satul Bușila e baștina mea.
— Aveți, probabil, terenuri proprii?
— Sunt și ele printre cele 700 de hectare pe care societatea noastră le arendează de la oameni. Principalele culturi sunt grâul, porumbul, floarea-soarelui. Da, avem recolte bune, altfel nici nu poate fi, atunci când conducătorul este tânăr, energic și oamenii lucrează cu tragere de inimă. Veniți să ne vizitați, veți vedea toate diplomele noastre.
— Cum ați decis să deveniți agronom? Multe fete din Bușila s-au încumetat? Ați visat la asta sau v-a sugerat cineva dintre rude?
— Poate au învățat și fete, dar niciuna nu lucrează. Iar eu vreau să repet că e ceea ce-mi place, nu-mi imaginez viața mea fără lanurile noastre, fără pământul nostru. În grupa mea au învățat două fete, una era din Briceni și eu din Ungheni, restul erau băieți. În genere, în viață mai mult am de a face cu bărbații (râde) decât cu femeile, și caracterul meu e așa. Mama și tata de asemenea au lucrat în agricultură, tata a fost tractorist, apoi șef de brigadă, mă duceam cu el la lucru, îmi plăcea foarte mult. Cred că m-am născut pentru a lucra la pământ, nu mă văd în altă sferă, nu mă văd nici profesoară, nici medic.
— Povestiți despre soțul dvs.
— El e din Chirileni. Dar când a venit timpul să ne construim casă, acolo nu erau terenuri, pe când la Bușila era un sector unde își făceau case tinerii de pe loc și cei din Chirileni. Soțul din 2000 lucrează cu mine, e șoferul meu. Eu sunt liniștită cu el, până la ora unu de noapte secerăm grâul, ne reținem în câmp. Am avut noroc, el mă susține în toate. Îl cheamă Ion. Am făcut cunoștință cu el la lucru, în kolhozul „Leninski komsomol” unde eu eram secretara organizației komsomoliste, iar el era șoferul personal al secretarului organizației de partid, Vasile Chilaru, Dumnezeu să-l ierte, împreună cu care plecam la seminare. Între mine și Ion a fost o dragoste de la prima vedere (zâmbește, ea în genere e foarte zâmbitoare). E și el înalt, interesant. De mult avem casa noastră, copiii sunt mari. Fiul Serghei de asemenea e vicedirector, însă la televiziune. A absolvit facultatea de jurnalism la Universitatea de Stat. Al doilea fiu a terminat Academia de Transport și lucrează la Direcția Situații Excepționale. El la fel e foarte frumos și deștept, pentru că e al meu (râde).
— Cum credeți, sectorul agrar azi are perspective? El poate hrăni țara?
— Consider că azi în agricultură e foarte dificil, multe s-au distrus și fără susținere din partea statului, fără subvenții e greu să supraviețuiești. Însă cei care iubesc pământul se vor ține de el iată așa (arată cu mâinile), vor munci de dragul acestui pământ, de dragul oamenilor. Noi, de exemplu, satul nostru îl hrănim, avem o plată de arendă bună, le dăm cereale și floarea-soarelui.
— Investiții nu vi se dau și supraviețuiți?
— Am spus doar că e greu. Anul curent am obținut numai câte 40 de chintale de grâu la hectar, pentru că a fost grindină. A venit o comisie, s-a uitat și cu asta totul s-a terminat, cică, 4 tone nu e rău. Însă vecinii noștri, unde n-a fost grindină, au recoltat câte 5 tone și mai mult. Ar fi fost și la noi așa. Câmpul după grindină poți nici să nu-l însămânțezi, el deja e verde, câte boabe trebuiau să se scuture ca să fie așa… Sectorul agrar e temelia țării, dar s-a pomenit pe ultimul loc.
— Pe vremea despre care acum nu ne place să vorbim era mai multă atenție?
— Cred că atunci toată atenția era acordată agriculturii. Țineți minte ce ferme se construiau, ce cantități de lapte se mulgeau, iar acum, nimănui nu-i pasă. Privatizarea a distrus totul și pământul la fel, deși e târziu să vorbim despre aceasta. Ce poți face pe o bucățică de pământ? Iar acum încep a se gândi să comaseze pământurile, atunci și impozite în buget vor fi. Terenurile mici proprietarii le-au lăsat în paragină, iar ei au plecat în Italia. La noi, ce-i drept, tot pământul este lucrat, oamenii îl dau în arendă și pleacă dacă au nevoie. Sunt îmburuienite poate doar vreo câteva grădini. Eu, oriunde m-aș duce, mă uit la lanuri, când sunt părăsite, mă doare sufletul, iar dacă sunt lucrate, mă bucur că țara noastră mai trăiește.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate