Izvorul din Vasilica, în atenția locuitorilor

Foto: Daria Dorina

S-a dovedit de nenumărate ori că atunci când există dorință, se pot face lucruri bune. Oamenii cu inițiativă întrec de multe ori chiar și așteptările celor de la conducere. Cu toate acestea, pentru ca anumite lucruri să fie posibile este nevoie de susținere și ajutor.

În acest caz ne referim direct la grupul de inițiativă din Vasilica (municipiul Ungheni). Ei au fost primii, care au văzut în izvorul din valea cartierului mai mult decât un uluc pentru adăpatul cailor sau scăldatul gâștelor. Observând cât de mulți locuitori ai regiunii merg acolo pentru a-și completa rezervele de apă, grupul respectiv s-a gândit că acest loc ar avea nevoie de o schimbare.
Tudor Șeptelici, unul din locuitorii acestui cartier, a venit cu ideea că la acel izvor ar trebui să se facă ordine generală, să fie renovat și adus la o anumită condiție.În zona respectivă locuiesc de aproape 8 ani. Am auzit că lumea merge acolo după apă, spuneau ei că este o comoară. Nu am zăbovit mult și am mers și eu. După ce am luat apa, am păstrat-o câteva zile și am observat că nu mirosea. De obicei, apa cu bacterii miroase la o anumită perioadă. Am mai luat o probă și am dus-o la Centrul de Sănătate Publică. Cei de acolo au rămas uimiți și mi-au confirmat că apa respectivă este foarte bună. De aici mi-a venit și ideea, de ce să nu profităm de așa comoară, mai ales că izvorul curge cu aceeași intensitate de mai bine de 20 de ani”, ne-a precizat dânsul.


La puțin timp, Tudor Șeptelici a reușit să adune un grup de inițiativă, au făcut o schiță împreună cu arhitectul raionului, Dumitru Cucu, au consultat și părerea primarului municipiului, iar acum așteaptă o estimare a proiectului. Membrii grupului spun că locuitorii ar fi dispuși să ofere câte un ajutor bănesc, dar ar mai avea nevoie și de susținerea Consiliului Raional, al Primăriei Ungheni, dacă ar fi posibil, de ce nu, și al Fundației Comunitare Ungheni. După cum a menționat Tudor Șeptelici, dacă s-ar strânge suficienți bani, într-o lună lucrările ar fi gata, mai ales că forță de muncă au deja.
Chiar dacă planul proiectului de amenajare a izvorului este în plină desfășurare, s-au găsit și locuitori care ar fi împotriva acestei schimbări. Ba mai mult, aceștia spun că nu vor permite ca acel uluc, care este lăsat ca moștenire de la bunici, să fie scos. „De când mă știu eu, toți locuitorii de pe marginea regiunii și-au adăpat caii, și-au ținut gâștele aici. Acest uluc este pus de buneii noștri și aici va rămâne. Cu câțiva ani în urmă aici erau 3 izvoare, nu unul. Dar au venit și au descărcat remorci întregi cu lut, chirpici și au înfundat celelalte izvoare. Cândva era aici o baltă mare, prindeam pește, gâștele aveau unde se scălda. Acum nu a rămas decât acest izvor și vor să-l îngrădească și pe acesta”, s-a revoltat Victor Pascaru.
Chiar dacă proiectul prevede un gărduț, care ar limita accesul păsărilor și animalelor la apă, membrii grupului de inițiativa au spus că vor crea condiții și pentru ele. Apa va trece printr-o țeavă cu o lungime de 100 de metri și se va revărsa într-un lac artificial unde vor putea veni gâștele și caii.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate