La medic, cum ţi-e norocul, sau pacientul face alegerea

Caoda la uşa cabinetelor

Caoda la uşa cabinetelor

Se ştie că vizita la medic nu este una din cele mai plăcute ocupaţii. Şi dacă la un medic de familie printr-o programare telefonică, în cel mult două zile, poţi fi consultat, atunci cu mult mai complicat este să te întâlneşti cu medicii de diferite specializări.
Prin aceeaşi metodă, adică, prin programarea telefonică, pacientul poate ajunge la medicul solicitat doar peste  câteva săptămâni. Ungheneanul Andrei Rotaru este indignat că aşa şi nu a fost consultat de către unul din acești specialiști. La ora 10.00, la uşa medicului erau peste 20 de persoane. „Am aşteptat jumătate de oră, după care asistenta medicală a spus că medicul primeşte doar până la ora 12.00. Nu am avut altceva de făcut decât să renunţ”, a spus interlocutorul.
Am făcut un simplu experiment. Am pus mâna pe receptor şi ne-am programat la câţiva medici de la secţia consultativă a Spitalului Raional Ungheni, care se află în incinta Centrului de Sănătate.
Deci, pentru a ajunge la unicul cardiolog, trebuie să te înarmezi cu un pic de răbdare. Pacientul nostru (ne cerem scuze, că a fost unul inventat) trebuie să vină la medic tocmai pe data de 10 aprilie. Dar dacă pacientul are nevoie de o consultaţie urgentă? De la celălalt capăt al firului ni s-a răspuns scurt: „Atunci veniţi mai degrabă, poate vă primeşte fără ca să staţi în rând”.
Apoi, pe pacient l-am  programat la medicul neurolog. Şi fiindcă la centru lucrează doi medici, una din asistentele medicale ne-a spus că este aşteptat la medic tocmai pe data de 24 aprilie. Nu am dorit să aşteptăm atâta şi am decis să telefonăm şi în biroul celuilalt medic neurolog. Spre bucuria pacientului, medicul i-a spus că  este binevenit chiar în ziua de luni a următoarei săptămâni.
Asistenta medicală a unuia dintre medicii endocrinologi ne-a spus că putem să venim la medic, la fel, luna viitoare, pe data de 14. Am pus aceeaşi întrebare: dacă e  urgent? Răspunsul a fost unul scurt: „Puteţi să vă încercaţi norocul, unii pacienţi se programează, dar nu vin. Medicul îi primeşte pe toţi”.
Uşor şi fără a sta la coadă poţi ajunge, în schimb, la alt medic endocrinolog.  Asistenta medicală ne-a spus că suntem aşteptaţi chiar mâine (20 martie).  Şi la medicul urolog lista este completă până pe data de  30 martie.
„Rând  viu” este la medicul oftalmolog. De la celălalt capăt al firului ni s-a explicat destul de rece: „Doamnă, nu ştiu cum primeşte medicul, puteţi veni pentru a vă înscrie în listă direct la dumnealui”. Să înţelegem că trebuie să facem un drum până la policlinică, pentru ca să ne spună că ar avea un ochi liber doar în luna aprilie. Numai dacă este urgent, atunci putem aştepta până când ne vă cheamă asistenta. Mihai Serbianu, medicul şef, secţia consultativă a Spitalului Raional Ungheni, spune că e un lucru normal programarea la medicul de specialitate. În aşa mod, pacientul ştie când acesta îl poate consulta.
Totuşi, subtil, dânsul a remarcat că rândurile mari la uşile medicilor de specialitate, sunt un neajuns în munca medicilor de familie: „Până a ajunge la medicul de specialitate, pacienţii trebuie să fie selectaţi de către medicii de familie. Adică, să fie consultaţi, să le fie prescris tratamentul necesar, apoi să fie îndrumați pentru o consultare la medicul de specialitate, la necesitate. Şi fiindcă ducem lipsă de medici de familie, pacientul nu are altceva de făcut decât să vină şi să aştepte la uşa medicului de specialitate”.
În ceea ce priveşte existenţa unei liste de programări la unii medici şi  intrare liberă la alţii, Mihai Serbianu a spus că pacientul este în drept să îşi aleagă medicul. Deci,ar trebuie să înţelegem că acest fapt vorbeşte despre evaluarea calificării muncii unui medic de către pacient?

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate