Mărturiile istoriei Marii Uniri, în liceele din raionul Ungheni

Academiceanul Valeriu Matei împreună cu elevii de la liceul "Mihai Eminescu" or. Ungheni

Academiceanul Valeriu Matei împreună cu elevii de la liceul “Mihai Eminescu” or. Ungheni

În mai multe instituţii de învăţământ din raionul Ungheni a fost vernisat un şir de expoziţii cu tematică istorică.  Ideea aparţine Asociaţiei Istoricilor „Nicolae Iorga” în colaborare cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Chişinău şi au ca scop  marcarea a două evenimente importante – Ziua Culturii Naţionale şi Unirea Principatelor Române.
Astfel, expoziţia „Poemele Limbii Române” a fost vernisată la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, Pârliţa. Potrivit lui Corneliu Prepeliţă,  preşedintele Asociaţiei Istoricilor „Nicolae Iorga”, expoziţia a fost elaborată de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi a fost completată de Institutul Cultural Român Chişinău (ICR). Expunerea publică cuprinde poemele dedicate limbii române de către Mihai Eminescu, Gheorghe Sion, Alexei Mateevici, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Ioan Alexandru, Ana Blandiana şi alţii.
Şi liceul „Ion Creangă”,  Ungheni, la fel, găzduieşte o expoziţie care vine să amintească despre cei 25 de ani de la căderea comunismului în România. O serie de fotografii, mărturii şi documente de arhivă aduc în atenţia publicului şi reconstruiesc evenimentele din anul 1989.
Cea de-a treia expoziţie – „Generaţia Basarabeană a Marii Uniri” care este deschisă pentru publicul larg şi vernisată  în holul liceului „Mihai Eminescu”, Ungheni –  cuprinde date istorice despre acest eveniment important în istoria neamului român.  Mărturiile sunt întruchipate în fotografii,  mesaje ale contemporanilor, citate despre Unirea Basarabiei.
Directorul ICR Chişinău, academicianul Valeriu Matei, a început discursul său cu un fragment dintr-un poem istoric semnat de către dânsul, anume la această temă,  astfel aducând un omagiu perioadei şi generaţiei care a făcut posibil cel mai important moment din istoria poporului român – Unirea de la 1918. Corneliu Prepeliţă  a menţionat că prin aceste expoziţii tânăra generaţie este mai aproape de acele timpuri, are posibilitatea să cunoască acţiunile, tendinţele politice şi aspiraţiile înaintaşilor noştri. Şi dacă catedra socio-umană a liceului “Mihai Eminescu” a pregătit şi un program literar artistic la acest subiect, atunci oaspeţii au făcut un cadou  pentru bibliotecile celor trei licee – câteva volume de cărţi pe tematică istorică.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate