Master class cu jurnaliștii din Ungheni

Foto Tatiana CUIBARU

Un adevărat atelier de lucru pentru ziariști și amatorii de a fotografia s-a desfășurat recent în orașul Ungheni. Master class-ul a fost organizat de către ziarul „Unghiul” în colaborare cu Il Fotografo și a fost dedicat aniversării de 20 de ani de activitate a publicației.

De asemenea evenimentul face parte și din șirul acțiunilor privind celebrarea celor 555 de ani de la înființarea orașului Ungheni.
La acest atelier au participat reprezentanți din diverse instituții. Printre aceștia se numără Vadim Pâslaru, specialist la Secția Cultură și Turism, Ina Olearciuc, specialist mass-media la Primăria Ungheni; Natalia Rîbcic, specialist promovare voluntariat și cetățenie activă la Centrul de Resurse pentru Dezvoltarea Durabilă Locală și Regională; Ana Comanda, specialist în aparatul președintelui raionului Ungheni, Liuba Tofan, specialist principal în aparatul președintelui raionului, colaboratori ai ziarului – Tatiana Cuibaru, redactor-șef adjunct, Dorina Buca, redactor-coordonator, Marina Bulgar, redactor-tehnic.


Tatiana Cuibaru, care este inițiatoarea proiectului respectiv, a ținut să menționeze importanța acestui atelier pentru reporteri și amatorii de a fotografia: „În fond am invitat colegii de breaslă, toți cei care mediatizează evenimentele din raionul și orașul Ungheni. Am făcut-o și pentru noi, ziariștii, căci atunci când mergem la o acțiune trebuie să facem două lucruri: să notăm informațiile esențiale și să facem poze reprezentative. Ne dăm bine seama că acum fotografia câștigă teren în fața textului scris, de aceea trebuie să fim pregătiți”.

Ce se ascunde în spatele fotojurnalismului
„Ca fotojurnalist trebuie să fii mereu conectat cu realitatea, cu lumea înconjurătoare, să intuiești anumite lucruri ce urmează să se petreacă. Locurile și oamenii pot deveni fascinanți atâta timp cât ești dispus să le asculți povestea. Iar după ce ai înțeles-o, tot ce trebuie să faci este să găsești momentul decisiv în care alegi să faci fotografia”, spune il Fotografo, coordonatorul atelierului. O fotografie bună nu contează cu ce o faci, dar cum o faci, mai menționează dânsul. „Totul depinde de reporter, când decide să facă poza, cât de rapid este, cât de creativ, dar cel mai important este faptul că are o singură șansă să facă o poză reușită. Sunt unele momente când printr-o singură poză poți spune tot, talentul și îndemânarea fotoreporterului constă în imortalizarea acelui moment unic”, declară fotograful.
În cadrul acestui atelier participanții au luat cunoștință de regulile de aur ale fotoreportajului, au învățat să folosească corect aparatul de fotografiat și să profite din plin de funcțiile oferite de acesta. Reporterii au înțeles că cel mai important aspect este lumina, fotografia fiind o artă de a desena cu lumina.
„Atelierul de lucru a fost unul bine organizat și chiar benefic, este evident că o fotografie de calitate necesită și o bună teorie. Astăzi ne-am convins de acest lucru, atât fotoaparatul cât și îndemânarea de a-l folosi sunt importante pentru obținerea rezultatului dorit. Noi mulțumim pentru această experiență împărtașită, iar pe viitor vom pune în practică cele învățate. În ceea ce-l privește pe coordonatorul atelierului de astăzi pot spune doar cuvinte de laudă. Este foarte receptiv, pune preț pe rapiditate și calitate, ceea ce la momentul actual este foarte necesar. Noi mereu ne dorim poze cât mai calitative, dar și într-un timp cât mai scurt, iar de serviciile lui il Fotografo am rămas mereu mulțumită”, ne-a mărturisit Liuba Tofan, specialist principal în cadrul aparatului președintelui raionului.

“ Mai nou în centrul orașului s-a deschis un miniatelier marca Il Fotografo unde clienții pot beneficia de diverse servicii, cum ar fi restaurarea fotografiilor vechi, tipare foto, tipare pe magnet, fotografii pe pânze, rame pentru fotografii și foto pentru acte. Tehnologiile de producere sunt dintre cele mai noi. Potrivit fotografului. pozele sunt editate după o nouă tehnologie, care sporește calitatea și rapiditatea.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate