Noi parcări în oraşul Ungheni

Amenajarea unei parcări în faţa magazinului „Arena” situat pe strada Decebal

Amenajarea unei parcări în faţa magazinului „Arena” situat pe strada Decebal

Lipsa locurilor pentru parcările regulamentare este una din problemele care intenţionează să le rezolve, în acest an, Primăria oraşului Ungheni. Cel puţin această chestiune a fost examinată de către aleşii locali împreună cu primarul Alexandru Ambros.
Iniţiativa a venit din partea lui Eduard Bejenari, directorul SRL „Avecom-Net”, care într-un demers către primăria oraşului a solicitat să i se permită amenajarea unei parcări în faţa magazinului „Arena” situat pe strada Decebal. Doar că în urma discuţiilor, Alexandru Ambros a venit cu o altă propunere: locuri de parcări să fie amenajate de-a lungul întregii străzi Decebal. Din cauza fluxului mare de maşini şi din lipsa locurilor de parcare, traficul este îngreunat nu doar în zilele de joi şi duminică, dar pe tot parcursul săptămânii.
Eduard Bejenari spune că şi-ar dori mult ca acest lucru se se întâmple cât mai curând şi urmează ca din banii săi să achite lucrările de construcţie. „Parcarea ar putea fi folosită prioritar de către clienţii magazinului pe parcursul zilei, iar pe timp de noapte aici şi-ar găsi loc de parcare proprietarii de vehicule din blocurile cu multe etaje din preajmă”, explică Bejenari. În cazul când autorităţile locale şi-au asumat angajamentul să amenajeze locuri de parcare, deci trebuie să existe şi o sursă de venit. Pentru reparaţia drumurilor anul acesta din bugetul local este alocată suma de doar 2 mln. lei. Aceasta nu prevede însă amenajarea parcărilor.
Alexandru Ambros spune că în prezent specialiştii de la primărie lucrează la întocmirea caietului de sarcini, după care va fi comandat şi un proiect tehnic. Pentru o astfel de lucrare, desigur, nu vor fi alocaţi bani din Fondul Rutier. Primăria trebuie să găsească surse extrabugetare, ca proiectul dat să fie realizat în acest an.
Parcări noi vor apărea şi în cartierul Tineretului, mai precis, pe strada Crestiuc, doar că aici va fi o lucrare mai amplă. Primarul oraşului spune că va fi reparată capital nu doar întreaga stradă, dar şi intrările în curţile blocurilor Crestiuc 10, 12, 7/1, 9, Creangă 13 şi 15. De data acesta vor fi folosiţi bani alocaţi din Fondul Rutier.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate