O sărbătoare specială – Ziua Majoratului

Satul Cornești

Satul Cornești. O frumoasă tradiție a luat naștere acum 6 ani în satul Cornești. Pe data de 31 august, de „Limba noastră”, aici se mai sărbătorește și „Ziua Majoratului”. Sărbătoarea începe de la prima oră a dimineții. Omagiații merg la biserică pentru a lua parte la slujba oficiată în cinstea lor. După ce fiecare tânăr poartă o discuție cu duhovnicul său, urmează partea festivă. Petrecerea propriu-zisă are loc la Casa de Cultură. Copiii mai mici le pregătesc sărbătoriților un adevărat spectacol de muzică, dans și alte momente artistice. De organizarea acestei zile se ocupă primăria. Pentru întreaga localitate aceasta este o zi de mare sărbătoare. Zeci de persoane se adună să felicite omagiații și să ia parte la spectacolul pregătit.
Primarul satului, Valeriu Moraru, ne-a precizat că în acest an sunt 12 omagiați. Cu părere de rău, la moment primăria nu stă prea bine din punct de vedere financiar, ca să poată oferi cadouri sărbătoriților. Cu toate acestea, tinerii vor primi diplome și vor fi sărbătoriți cu mare alai. Primarul ne-a mai spus că nu întotdeauna darurile scumpe pot fi și prețioase. Cele care vin din inimă pot fi mult mai valoroase. Despre această tradiție dânsul ne-a povestit că a început acum 6 ani la inițiativa fostului primar Iurie Țurcanu. Acesta efectuase diverse deplasări și a remarcat tradiția respectivă într-o altă localitate și a adus-o și în Cornești.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “O sărbătoare specială – Ziua Majoratului”

  1. R.B. says:

    Ce frumos ar fi fost sa fie numit in acest articol si Consiliul Tinerilor din Cornesti. Anume datorita entuziasmului acestui colectiv care rezista multor incercari si contimua prin incadrarea de noi membri. S-ar putea de mentionat si devotamentul celor care au dat nastere Consiliului Tinerilor care si azi vin cu mare drag la sedinte si proiecteaza diferite activitati comunitare.Am ramas putin dezamagita dupa citirea articolului cu un titlu frumos…

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate