O școală a incluziunii sociale în raionul Ungheni

Lidia Bobeică. Foto: APSCF

MĂNOILEȘTI. Gimnaziul din localitate a luat mențiune specială pentru cooperare și parteneriate în crearea condițiilor optime pentru educație incluzivă în cadrul Galei Educației Incluzive, desfășurate la Chișinău în cadrul Forumului Cadrelor Didactice. Potrivit Lidiei Bobeică, directoare adjunctă a gimnaziului, în competiție au fost înscrise 46 de dosare din 23 de raioane. Din raionul Ungheni au participat Gimnaziul din Mănoilești și Grădinița de copii „Guguță” din municipiul Ungheni. Instituția de învățământ din Mănoilești s-a remarcat în acest concurs prin activitățile de incluziune desfășurate în gimnaziu, diferite proiecte educaționale (Pas cu Pas, proiecte în colaborare cu Corpul Păcii etc.), care au avut ca scop incluziunea socială a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES). „Toate aceste activități au fost demonstrate în cadrul respectivei gale prin fotografii”, menționează Lidia Bobeică.
În Gimnaziul Mănoilești își fac studiile 17 copii cu cerințe educaționale speciale. În cadrul evenimentului din capitală au fost menționate alte 5 instituții de învățământ din republică, iar grădinița 120 din Chișinău a luat Marele premiu, dedicat Alexandrei Grajdian, profesoară din Criuleni, care și-a consacrat cariera educației incluzive.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate