Ocazie unică pentru copii

Foto: Daria Dorina

SEMENI. Clovni, acrobați și gimnaști – de asta au avut parte peste 100 de copii din sat. Pentru tânăra generație a fost o premieră, fiindcă de mai bine de 10 ani nu a mai fost un circ ambulant în localitate. Săptămâna trecută, de la mic la mare, cu toții s-au adunat să ia parte la un adevărat spectacol pregătit de circul ambulant „El Bravo”. Surpriza cea mare pentru micuți au fost trucurile animalelor dresate, un urs și șapte cățeluși. Majoritatea din ei nu mai văzuseră niciodată un urs adevărat, iar aceasta a fost o ocazie unică.
Nu doar copiii au rămas impresionați de spectacol, dar și părinții s-au arătat mulțumiți de această inițiativă. „Ne-am bucurat și noi pe lângă copii de trucurile prezentate. Inițial intenționam să iau bilet doar băiatului, dar am aflat că echipa circului ar avea probleme financiare, motiv pentru care au mai vândut din animale, fiindcă nu au cu ce să le hrănească iarna. Am vrut să le vin în ajutor și să-mi fac copilul fericit”, a mărturisit Marina Rusu. Potrivit administratorului circului, Iulian Ianis, au ales anume acest sat datorită numărului mare de copii și faptului că au fost primiți cu brațele deschise de către administrația locală, permițându-le să se instaleze chiar pe terenul sportiv al școlii. În raionul Ungheni au fost planificate 3 spectacole – la Ungheni, Semeni și Sculeni.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate