Olimpicii de la „Vasile Alecsandri”

Foto: imagine simbol

Pedagogii de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din orașul Ungheni sunt mândri de rezultatele discipolilor lor. Anul acesta ei au obținut locuri de frunte la olimpiadele republicane, la diferite discipline, în total 15 diplome cu locurile I, II, III și mențiune. „Sunt mândria noastră. Pentru aceste victorii au muncit, cot la cot atât elevii, cât și pedagogii”, subliniază Lidia Covali, directoarea instituției.Anii precedenți, locurile de frunte au fost ocupate la limba franceză, engleză, rusă. Anul acesta, disciplinele sunt diverse. Astfel, locul I la limba franceză a fost ocupat de Mădălina Vizitiu, clasa a XII-a, și Smaranda Țăruș, clasa a XI-a, ambele sunt eleve ale Galinei Berbeu, profesoară de limba franceză. Mădălina este bucuroasă de rezultatul pentru care a muncit: „Doar cu perseverență, dragoste față de ceea ce faci și susținerea profesorilor poți atinge ce-ți dorești”. Ea a mai participat la olimpiade și în anii precedenți, însă doar anul acesta i-a reușit să obțină locul I.
De locul II, geografie s-a învrednicit Cristofor Pendus, clasa a XI-a, profesoară Ana Nucă. Pe poziția a treia sunt patru elevi: Mihaela Colibă, clasa a X-a (limba română, profesoară Vera Burlacu), Cristina Morcov, clasa a XI-a (biologie – Maria Popovici), Cătălin Lisnic, clasa a XI-a (economie – Elena Chelaru), Ion Canțîru, clasa a XII-a (limba rusă – Angela Zderciuc).
Elevii au adus acasă și 6 diplome de mențiune: Cristofor Pendus, clasa a XI-a (istorie – profesoară Elena Bobu), Alexandra Șerbul, Irina Diaconu, clasa a XI-a (economie – Elena Chelaru), Corina Bîrzoi, clasa a IX-a (biologie – Maria Popovici), Marcel Ursul, clasa a IX-a (chimie – Alina Buga, fizică – Olga Moraru), Cristian Ciobanu, clasa a XII-a (informatică – Nicolae Jitariuc), Mădălina Beșliu, clasa a X-a (limba franceză – Lidia Babici).
Pe rețelele de socializare, au curs mesajele de felicitare la adresa olimpicilor. „Rezultatele respective în ultimii ani demonstrează pregătirea elevilor din raion în domeniul economiei. Sincere felicitări și succes elevilor și profesoarei Chelaru Elena”, a spus Corneliu Prepeliță, specialist principal la Direcția Educație Ungheni.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Olimpicii de la „Vasile Alecsandri””

  1. Cotoros Ștefan says:

    Felicitări tuturor și în mod special d-nei Galina Berbeu care s-a dovedit o profesoară de …aur îndrumând spre victorie acei elevi talentați. Din Piatra Neamț, cele mai bune gânduri !

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate