„Să fii tânăr nu e uşor, dar e interesant”

Viorel Cemurtan

Viorel Cemurtan

Azi vom face cunoştinţă cu un tânăr încântător, frumos, bun, sincer, asistent medical la punctul de asistenţă medicală urgentă din oraşul Corneşti, Viorel Cemurtan. Întâlnirea va avea loc la rugămintea locuitorilor acestui oraş, care îşi iubesc mult doctorul.
— Cât de serioase sunt relaţiile dvs. cu medicina?
— Foarte serioase. Îmi place mult cea cu ce mă ocup, îmi place cea cu ce mă ocup, îmi place munca mea. În anul 2008, după ce am absolvit gimnaziul din satul natal, Negurenii Vechi, am intrat la Colegiul de Medicină din Ungheni, am învăţat cinci ani, după care în curând am fost angajat la Substaţia Urgenţă Medicală din Ungheni, am lucrat trei luni şi am fost transferat în Corneşti. De ce am ales urgenţa? Pentru că am dorit să lucrez anume acolo. Nimeni din familia mea nu activează în domeniul medicinei. Părinţii mei muncesc la o întreprindere din Ungheni, deoarece în sat e foarte greu să găseşti de lucru. Am o soră mai mică, în prezent ea învaţă în clasa a XII-a la liceul „Mihai Eminescu”.
— Cum vi se pare munca la urgenţa medicală?
— La început a fost greu. Le mulţumesc colegilor care mi-au ajutat foarte mult. E ceva de mirare, dar la început mă temeam să fac injecţii, deşi cunoşteam tot. Apoi treptat m-am obişnuit. Când erau cazuri complicate, plecam împreună cu medicul, dacă era ceva mai simplu, plecam singur. În Corneşti o lună întreagă am lucrat cu un medic minunat, Eugen Creţu, care îmi da sfaturi, îmi ajuta, mă susţinea, am lucrat şi cu doctorul Ion Spânu. Munca la Corneşti are specificul său – e foarte mare distanţa până în sate, dar eu m-am obişnuit deja şi îmi place mult. Îmi place, dar doresc altceva. De aceea acum studiez limba germană, vreau să plec în Germania, apoi să mă întorc. Voi susţine aici examene şi diploma va fi recunoscută. E un proiect, în cadrul căruia studiem limba, suntem un grup întreg. Voi pleca, voi lucra, voi acumula experienţă, deşi acolo, desigur, e alt nivel, iar aici vreau să-mi cumpăr o locuinţă.
— Cum credeţi, sunt mulți tineri ca dvs., insistenţi, perseverenţi?
— Cred că da. În grupa noastră la colegiu erau opt băieţi şi numai doi dintre ei au plecat din sistemul de medicină, unii învaţă la Universitatea de Medicină, alţii au absolvit deja Universitate de Medicină în România.
— Nu doriţi să învăţaţi la universitatea de medicină?
— Am dorit şi doresc foarte mult să studiez la universitate, dar nu am posibilitate. Cred şi sper să reuşesc în Germania, acolo se pare că e mai uşor, adică, nu e atât de scump, iar eu sunt plin de forţe şi dorinţă.
— Băieţii simpatici întotdeauna le plac fetelor, şi ele, probabil, le plac lor…
(Râde). Da, foarte mult. Acum nu am cu nimeni relaţii serioase, dar am avut. Cred că nu am unde să mă grăbesc, cu atât mai mult dacă plec…
— Veţi pleca să lucraţi, apoi intenţionaţi să vă întoarceţi acasă?
— Desigur, aici sunt părinţii mei pe care îi iubesc foarte mult, aici sunt pasiunile mele – pescuitul şi vânătoarea.
— Înţeleg să vă placă pescuitul, dar vânătoarea?
— Nici eu nu înţeleg, în familia noastră nimeni nu este interesat de vânătoare, pescuitul i-a plăcut şi lui bunicul, şi străbunicului, dar vânători nu sunt. E o pasiune foarte serioasă, cere multă responsabilitate.
— Când aţi pus prima dată mâna pe armă?
— Pe la 19 ani. M-am dus în ospeţie la prietenul meu, iar tatăl lui era vânător. Atunci m-a şi agăţat. Într-adevăr se aseamănă cu dragostea la prima vedere. Am lucrat un an, mi-am cumpărat armă, am perfectat toate actele, fac totul legal.
— Oamenii îi trataţi, iar animalele…
— Doar nu împuşti toate animalele, există şi vânătoare de selecţie, deoarece în natură trebuie respectat echilibrul. În plus, acesta e un colectiv, suntem împreună, acumulezi o anumită experienţă, e o odihnă minunată, alergi prin tufişuri şi toate emoţiile negative dispar. Vânătorii, credeţi-mă, nu se duc în pădure după carne, ci de dragul comunicării, al odihnei sufletului. Cât e de plăcut să te scoli la 4 dimineaţa, să pregăteşti toate, să nu uiţi nimic…
— Întrebarea tradiţională: e uşor să fii azi tânăr?
— Nu e uşor, dar nici greu nu e, în schimb, cât e de interesant, în fiecare zi ai ceva nou. Acum se deschide sezonul de vânătoare.
(Pe 6 decembrie e ziua de naştere a lui Viorel. Îi dorim succes).

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate