„Solicitați sfatul unui specialist calificat în domeniul medical înainte de a lua antibiotice”

Foto: imagine simbol

Sâptămâna mondială de conștientizare a rezistenței la antibiotice are loc în perioada 13-19 noiembrie. Rezistența către antibiotice este o problemă majoră în toată lumea, dar mai cu seamă la noi, în Republica Moldova. Suntem conștienți, că tratamentul cu antibiotice, în unele cazuri, este inevitabil, dar și administrarea lor neargumentată, poate induce la foarte grave probleme.
În primul rând, apariția rezistenței microorganismelor către antibiotice, când tratamentul deja devine ineficient, iar daunele pentru organismul uman – devastatoare, sunt înregistrate anumite stări morbide: intoxicație, alergizare, dezvoltarea candidozelor, dismicrobismul care provoacă scăderea imunității, dereglarea proceselor de sinteză a vitaminelor și altor substanțe vitale.
Antibioticele, alte preparate farmaceutice sunt administrate pe larg și în zootehnie, în scop de tratament și care migrează fără obstacole în conținutul produselor alimentare, după procesarea lor. Ulterior, produsele, fiind consumate de populație, fără careva restricții. Bacteriile rezistente se dezvoltă și se răspândesc rapid, ele pot fi transmise între oameni, animale, mediul înconjurător.
La moment, infecțiile nosocomiale (intraspitalicești) sunt deja o problemă practic fără soluție, agenții provocatori fiind rezistenți la multiple antibiotice.
Societatea ar putea reveni la timpurile, când antibioticele nu existau, iar simplele infecții, puteau însemna condamnare la deces.
Numai o prescripție medicală corectă, bazată pe rezultatele investigațiilor bacteriologice, cu indicarea concretă a antibioticului, la care agentul microbian are sensibilitate, aprecierea dozei necesare (în dependență de vârstă, greutate corporală, severitatea maladiei etc.), durata tratamentului, va da rezultatele scontate. La unele compartimente, investigațiile microbiologice se indică pacienților insuficient, fără a lua în calcul faptul, că rezistența agenților microbieni către antibiotice atinge în unele cazuri și 100%, candidozele se depistează din toate biosubstratele și tot mai frecvent, ponderea dismicrobismului intestinal, vaginal sau de altă localizare, atinge nivelul de 70-80%.
Farmaciile, ca entități pentru comerț cu medicamente, sunt ca instituții responsabile de a nu admite comercializarea antibioticelor fără prescripție medicală. Aceasta și este cel mai grav, deoarece, până la moment, fiecare persoană poate procura încă liber oricare antibiotic și-l poate administra cum consideră. Ca urmare, apare rezistența tot mai pronunțată. Un număr limitat de antibiotice au rămas cu rezistența sub 20%, majoritatea sunt acelea cu rezistența de 40-80%. Nu se permite de administrat antibioticele la orice oscilație a sănătății sau la o simplă răceală, guturai, viroză etc. Împotriva virusurilor, antibioticele sunt ineficiente.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate