Sport

Foto: imagine simbol

Turneu la joc de dame la Bumbăta

Amatorii jocului de dame din raionul Ungheni și-au dat întâlnire sâmbătă la Bumbăta la prima ediție a turneului raional la jocul de dame – 64, consacrat memoriei lui Gheorghe Rotaru, primul candidat în maeștri din raion. „La această primă ediție am avut 30 de participanți, inclusiv 6 fete”, ne spune Serghei Nicul, președintele Federației Raionale a Jocului de Dame și arbitrul principal al evenimentului sportiv.
La categoria maturi, locul I a fost ocupat de Marcel Ursu, obținând 6,5 din totalul de 7 puncte. Competiția a fost aprigă pentru locul II, aici patru concurenți au acumulat 4,5 puncte. Prioritate i s-a dat jucătorului Serghei Morari din Ungheni, care a avut coeficientul cel mai bun. Pe locul III s-a clasat Dumitru Gorea din Sinești. La categoria băieți, locul I l-a ocupat Dumitru Cușnir (Ungheni), II – Cornel Cornea (Bumbăta), iar III – Ion Baltag (Bumbăta). La fete, locul I l-a luat Victoria Florea din Bumbăta, II – Galina Cușnir din Ungheni și III – Diana Florea din Bumbăta.
La eveniment a fost prezent Dumitru Paladi, primarul satului Bumbăta, care i-a felicitat pe jucători și a menționat „că speră ca acest turneu la joc de dame să devină o tradiție”. Diplomele și premiile au fost oferite de către primăria locală.

Natalia MORARI

Pe treapta a doua a podiumului – Gavril Ciugureanu

Luptători ungheneni, judecați incorect

La data de 13-14 octombrie în municipiul Chișinău, în incinta Școlii Sportive a rezervelor olimpice, a avut loc Campionatul național la lupte libere. Școala Sportivă din orașul Ungheni a participat cu o echipă de 6 membri, iar în total au luat parte peste 200 de sportivi din toată Republica Moldova.
Potrivit lui Ghenadie Flocea, directorul Școlii de Sport Ungheni, raionul a fost onorat cu o medalie de argint la categoria de 76 kg, câștigată de către Gavril Ciugureanu, elev în clasa a IX-a la Gimnaziul Mănoilești. Într-o declarație oferită de sportiv acesta s-a arătat mulțimit de medalia primită: „Dar se putea și mai bine, însă pentru mine și acest premiu înseamnă foarte mult. Mi-am dat străduința și am arătat tot ce-i mai bun din mine. Îmi pare rău pentru colegii mei care, deși au avut o prestație bună, nu au fost apreciați corect”. Și directorul școlii ne-a afirmat același lucru: „Aș vrea să-i menționez pe Pavel Andrușca, Mihai Malai și Dumitru Lupoi, și ei elevi ai Gimnaziului Mănoilești. Ei au luptat pentru bronz și s-au descurcat bine, dar, cu părere de rău, au fost judecați incorect, de către arbitri, care de altfel erau și gazdele turneului”.
Din păcate, acest fenomen persistă în cadrul luptelor libere din cauza lipsei unei instituții aparte de arbitri profesioniști neutri.

Daria Dorina

Atleții ungheneni la Cros 2017

22 de atleți ungheneni au participat recent la Campionatul republican la Cros 2017, care s-a desfășurat în municipiul Chișinău, zona de odihnă a sectorului Ciocana (perdeaua forestieră). „A fost o adevărată încercare de rezistență pentru atleți. Crosul este competiție pe teren accidentat și plus la aceasta încă a și mai plouat, ceea ce a îngreunat traseul”, a menționat Mihai Grosu, antrenor. La această competiție sportivii ungheneni au obținut rezultate modeste, dat fiind faptul că ei nu s-au refăcut după maratonul internațional de la Chișinău ce s-a desfășurat în urmă cu două săptămâni. Astfel, Tudor Cebotari, câtigător la maraton, acum s-a clasat pe locul V la categoria „seniori” (8000 m.). Acesta a menționat: „Am depus toate eforturile pentru a ocupa un loc de frunte, dar competițiile s-au desfășurat una după alta și nu m-am refăcut”. La categoria 18-19 ani (5000 m) Dorin Romanovschi de la Colegiul de Medicină a ocupat locul V, pe distanța de 2000 m: locul VIII – Ana-Maria Paladi, locul IV – Ecaterina Cernat. Cel mai bun rezultat la campionat l-a înregistrat Iuliana Oancea pe distanța de 2000 m. Sportiva a ocupat locul III.
Mihai Grosu a mai specificat că acest eveniment este un fel de preludiu al competiției de la Ungheni din 4 noiembrie – Cursa Internațională de alergări consacrată aniversării mun. Ungheni – 555 ani.

Natalia MORARI

Foto: imagine simbol

O nouă victorie a fotbalistelor din Ungheni

După trei săptămâni de vacanță echipa Școlii Sportive Raionale Ungheni a continuat jocurile în cadrul Campionatului național de fotbal feminin în divizia „A”, U-13 și U-16 – sâmbătă trecută ea s-a întâlnit cu echipa din Soroca.
Antrenorul fetelor, Ion Sacacol, a explicat că vacanța a fost condiționată de participarea a trei membre ale echipei – Anisia Său (Măcărești), Diana Jitariuc și Christina Lebădă (Zagarancea) – în componența echipei naționale la Campionatul European de fotbal feminin, care a avut loc în capitala Ungariei, Budapesta. Cum au jucat? Au fost invinse. Cedând în fața norvegienelor, bulgarelor și unguroaicelor, selecționata Moldovei s-a întors acasă. Anisia Său a menționat că echipei Norvegiei i-au cedat cu scorul de 9:0 și e ușor de înțeles, deoarece ea este mai bună decât echipa lor cu două nivele. Nu există îndoieli că așa este, probabil, fotbalistele norvegiene sunt îmbrăcate, încălțate și hrănite la cel mai înalt nivel. Fetelor noastre, chipurile, de asemenea, li s-au dat câte 100 de euro, bani de buzunar, iar cazarea și hrana a fost din contul organizatorilor.
Iar în cadrul Campionatului național echipa din Ungheni U-16 a învins fetele din Soroca cu scorul de 10:0. Fotbalistele mai mici au jucat cu un rezultat mai modest, de 2:0, dar acest lucru le-a asigurat victoria și prima poziție în clasament, pe care se află de la începutul campionatului. Echipa mare nu are înfrângeri, având la activ 12 puncte și două jocuri de disputat.
Potrivit antrenorului, în patru meciuri fotbalistele de 16 ani au marcat 47 de goluri și doar o minge a «îndrăznit» să intre în poarta echipei lor. Este cel mai bun rezultat din campionat. Mâine va avea loc o întâlnire la Edineț și antrenorul susține că fetele sunt dispuse să câștige.

Valentina SLOTINA

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate