Tenismenii ungheneni și-au reconfirmat poziția

În timpul antrenamentelor

Scopul a fost îndeplinit. Tenismenii ungheneni și-au întărit pozițiile în cadrul selecționatei R. Moldova la tenis de masă, categoria juniori. Este declarația lui Vasile Adam, antrenor de la Școala municipală de sport pentru copii și juniori, imediat după ce a finalizat campionatul republican la tenis de masă, categoria de vârstă anii de naștere 1999 și mai mici.
La evenimentul sportiv echipa din Ungheni a fost reprezentată de patru jucători, toți devenind finaliști. Mihai Caminschi, elev la LT „Ion Creangă”, a fost aproape de a cuceri două medalii, atât la individual, cât și la dublu. Într-un final, acesta a ocupat două locuri IV. La fel și Ecaterina Toloacă, elevă la LT „Vasile Alecsandri”, a cucerit locul IV, la dublu. „Ambii sportivi au îndeplinit calificativul pentru a fi incluși în selecționata R. Moldova la tenis de masă”, a punctat Vasile Adam. Acesta a și fost obiectivul evenimentului sportiv, de a selecta echipa. La campionat au participat peste 70 de tenismeni din întreaga țară.
De notat, prin ordinul emis la 25 aprilie de Ministerul Tineretului și Sportului lui Dumitru Dilion, Mihai Caminschi și Ecaterinei Toloacă li s-a conferit categoria sportivă de candidat în maestru al R. Moldova la tenis de masă.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate