„Tinerii trăiesc cu ziua de azi, nu se gândesc la cea de mâine”

Nicolae Chiţan

Nicolae Chiţan

Cred că nu doar mie îmi plac specialiştii care au mâini dibace. Nicolae Chiţan, vânzător-consultant la o companie de telecomunicaţii din Ungheni, face parte din numărul acestora. Pe pagina sa în reţeaua de socializare am citit: „Programatorul e persoana care soluţionează problema de care nu ştiaţi într-un mod pe care nu îl înţelegeţi”.
— Soluţionaţi în felul acesta doar problemele legate de calculator sau şi pe celelalte?

— Nu mă tem nici de problemele din viaţă.  Nu mă tem să risc, ce-i drept, depinde ce fel de  risc e.
— Sunteţi unghenean?
—  Mă consider unghenean de opt ani. Am venit încoace cu dragoste şi de dragul iubirii  – soţia mea e născută în Ungheni. Cum ne-am cunoscut? Fiind student, am trăit cu fratele ei într-o cameră de cămin. Eram prieteni. Veneam în ospeţie la el şi, desigur, la Nadejda mea după ce am absolvit universitatea. Soţia mea, într-adevăr, a devenit speranţa mea.
— Aţi absolvit Universitatea Tehnică?
— Am terminat facultatea automatică şi informatică. Dar de automatică nu mă ocup, deoarece în Moldova nu prea este nevoie de asemenea specialişti. În schimb, îmi place foarte mult ceea de ce mă ocup acum, dar mă ocup de programare şi comunic foarte mult cu clienţii, locuitori ai Ungheniului, le povestesc  despre serviciile oferite de companie, despre avantaje. Cu mulţi dintre clienţii noştri sunt prieten.
— În înţelesul nostru, vânzător e cel care stă la tejghea şi vinde ceva.
— Noi nu stăm la tejghea, ci vindem servicii.
— Din câte ştiu, vă ocupaţi activ de politică.
— Nu pot spune că activ,  dar ultimul an mă interesează. După ceea ce a avut loc în ultimul timp în viaţa ţării cred că sunt necesare schimbări. Tinerii, cu părere de rău, nu sunt atât de activi cum ar fi de dorit, iar noi trebuie să fim activi, trebuie să schimbăm ceva în viaţa asta.
— De ce tinerii sunt pasivi?
— Ei trăiesc cu ziua de azi, nu se gândesc la cea de mâine. Mulţi dintre ei au părinţi peste hotare care le trimit bani şi aceştia cred că aşa va fi până la bătrâneţe. Dacă ar lucra şi ar câştiga singuri banii, atitudinea lor faţă de viaţă ar fi alta.
— Tinerii au vreo gradare în viaţă, de exemplu, la 27 de ani să aibă un loc de muncă, familie, la 32 —  casă şi maşină?  
— Cred că la 25 de ani trebuie să ai de acum familie, iar la 30-32 – şi casă. Dar în ţara noastră e ca în ţara noastră… foarte greu. Totodată, să luăm oraşul nostru. Tinerii nu sunt nici promovaţi, nici susţinuţi, nu este de lucru, nu sunt locuinţe şi ei pleacă la Chişinău, peste hotare.
— Nu doriţi să plecaţi în străinătate?
— Uneori apare această tentaţie, dar am aici foarte mulţi prieteni, cu toate că nu trăiesc chiar de mult timp, iar dacă plec, rămân singur. Aici ne întâlnim în fiecare săptămână, organizăm unele activităţi. Discutăm şi această temă, dar nu e uşor să faci un asemenea pas, cu atât mai mult cu cât şi soţia are o muncă bună, avem apartament, ce-i drept, nu e al nostru, dar putem locui în el.
— Cum credeţi, cât timp va continua  situaţia actuală?
— Ştiţi, când Moldova a ieşit din uniune, tatăl meu tot timpul aştepta schimbări. Iată, au trecut aproape 24 de ani, dar el aşa şi nu a ajuns să vadă ceea ce aştepta. Mă tem că şi eu voi trebui să aştept tot atâta.
— Cum vi se pare Ungheniul?
— Am întâlnit aici foarte mulţi oameni buni, nici nu m-am aşteptat. Când am venit, aveam unele temeri. Dar foarte repede am găsit limbaj comun cu oamenii. Îmi place că oraşul e  verde, curat, liniştit..
— Întrebarea tradiţională: ce vă doriţi?
— Pentru toţi doresc, nu doar pentru sine, să avem locuri bune de muncă, să fim împliniţi şi sănătoşi. Eu vreau să cresc ca să fiu auzit,  vreau ca tinerii să-şi spună cuvântul,  să realizeze politicile lor de tineret.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate