Transparența: noțiune abstractă

Daria Dorina

În orașul Ungheni noțiunea de transparență pentru mulți funcționari publici pare a fi ceva abstract. Și spun asta la cel mai propriu sens al cuvântului. Deși au trecut mai bine de 17 ani de când a fost aprobată legea privind liberul acces la informație, progresele aici sunt destul de modeste la acest capitol. Transparența în guvernarea locală se află undeva la mijloc între progres și involuție.

În urma unei analize am observat faptul că prea puține instituții își publică programele anuale de achiziții publice, proiectele și deciziile adoptate, bugetarea locală. În realitate, modul în care sunt cheltuiți banii publici rămâne încă un mister pentru mulți dintre noi. Demersurile jurnalistice se opresc, de multe ori, la refuzul instituțiilor de a oferi informații relevante. Pentru unii dintre funcționarii publici, astfel de întrebări sunt incomode, oferindu-ne răspunsuri incomplete și evazive. Să nu mai vorbim și de reacțiile de genul „Întrebări mai ușoare nu aveți?” sau „La ce vă mai trebuie și astfel de informații?”. Păi să știți că ne trebuie să știm cum sunt cheltuiți banii publici. Și nu numai noi, dar și cititorii ziarului, doar ei sunt și alegătorii voștri, din impozitele lor vi se achită salariile.
Cu tot respectul meu pentru astfel de funcționari publici, dacă o simplă întrebare privind raportul de încasări și cheltuieli a unei anumite taxe li se pare foarte grea și complicată, atunci de ce mai țin scaunul ocupat? Lăsați pe seama altcuiva acest lucru, poate că o va face mai bine și mult mai transparent. O astfel de informație fiecare cetățean ar trebui să o poată afla dintr-un singur click, pe când la noi nici măcar nu există o rubrică a transparenței decizionale. Dacă noi, jurnaliștii, suntem pasați dintr-o parte în alta pentru a scoate o astfel de informație, cam cât de ușor ar putea fi pentru un simplu cetățean? Și vă mai plângeți că oamenii sunt împotriva achitării anumitor taxe. Pe bună dreptate că sunt împotrivă, dacă nu există o informație clară ce anume se face cu acești bani și pentru ce sunt cheltuiți.
Cu privire la acest aspect, nu doar eu sunt de această părere. Potrivit unui raport privind „Transparența în guvernarea locală” prezentat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” Ungheniul se află pe locul 14 la transparența activității publice locale. Conform studiului, fiecare oraș a fost evaluat și clasat după nouă criterii de transparență. La criteriul transparenței privind bugetarea locală Ungheniul a primit 0 puncte. Un punctaj destul de mic a primit și la organizarea și desfășurarea achizițiilor publice precum și la etica profesională și conflictul de interese, aici s-a obținut un ”progres” foarte mare – doar un punct. Acest clasament nu face altceva decât să demonstreze încă o dată că administrația publică locală ar mai avea de lucrat la anumite aspecte. Sperăm că odată cu timpul aceasta va fi mai deschisă referitor la accesul liber la informație atât al jurnaliștilor, cât și al cetățenilor. Până atunci transparența instituțiilor publice în anumite privințe rămâne a fi una „tonată”.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate