Trei zile de volei de performanţă la Ungheni

Olimp-2015-2016

Olimp-2015-2016

Pe 1 aprilie, şi aceasta nu e o glumă, în Ungheni se dă startul unui turneu din finala Campionatului Republicii Moldova la volei masculin.

Amintim că în sezonul actual federaţia de profil din ţară a renunţat la meciurile play-off şi a decis să stabilească laureaţii campionatului în patru turnee, fiecare din ele fiind găzduit de o echipă. Turneul din Ungheni va fi al treilea între primele patru echipe. Două turnee precedente au avut loc la Tighina şi Chişinău. Pentru început anunţăm care e clasamentul după jumătate de cale. Lider al întâietăţii e „Dinamo” Tiraspol care a învins în toate cele 6 meciuri. Echipa „Olimp” din Ungheni deocamdată e pe locul II, având la activ trei victorii. Tot atâtea, dar cu un număr mai mic de puncte, are „Dinamo-MAI” din capitală. Nu a câştigat încă niciun meci echipa ŞM Tighina.

Echipa „Olimp”, condusă de Sergiu Marinescu, a reuşit să învingă în ambele meciuri cu voleibaliştii din Tighina şi l-a învins pe vechiul adversar, „Dinamo-MAI” în etapa ce s-a desfăşurat pe malul Nistrului. În capitală „Olimp” a fost mai puţin norocos şi a cedat în faţa gazdelor turneului şi dinamoviştilor din Tiraspol cu acelaşi scor – 2:3. Deosebit de dureroasă a fost pentru ungheneni înfrângerea de către tiraspoleni. „Olimp” câştiga în partide cu 2:0, având superioritate în joc. Însă sportivii din Transnistria au reuşit să egaleze scorul 2:2. În tie-break cea mai bună poziţie au avut-o din nou unghenenii – 13:11, însă ei au pierdut şi aici 4 puncte consecutiv, iar odată cu ele şi meciul care decurgea bine – 2:3. Antrenorul echipei „Olimp”, Sergiu Marinescu, se lamentează: „E greu de înţeles. Echipa joacă, joacă bine, apoi – hop! şi pierde setul. Nu cedăm ca măiestrie, dar avem de muncit în ce priveşte psihologia”.

Amatorii de volei aşteaptă cu speranţă etapa ce se va desfăşura pe 1-3 aprilie în oraşul nostru. Va reuşi oare echipa „Olimp” să depăşească „blestemul” dinamoviştilor din Tiraspol şi să obţină prima în istorie victorie asupra acestui club titrat? De două ori în sezonul actual unghenenii au fost la un pas de biruinţă, a treia oară trebuie neapărat să aibă noroc.

Pentru toţi amatorii de volei comunicăm graficul turneului care va avea loc în sala Şcolii Orăşeneşti de Sport la Palatul Culturii.

1 aprilie

17.00 „Dinamo” Tiraspol – ŞM Tighina

19.00 „Olimp” – „Dinamo MAI”

2 aprilie

13.00 „Dinamo-MAI” – „Dinamo” Tiraspol

15.00 „Olimp” – ŞM Tighina

3 aprilie

13.00 „Dinamo-MAI” – ŞM Tighina

15.00 „Olimp” – „Dinamo” Tiraspol

În aceste trei zile iubitorii de fotbal îi vor putea vedea pe cei mai buni sportivi din ţară şi să susţină echipa „Olimp” care are mare nevoie de sprijin. Veniţi la volei! Va fi foarte interesant!

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate