Un mic sătuc cu numele Pojarna

Foto: imagine simbol

Satul Pojarna rămâne unul dintre locurile peste care doar trecerea de la un anotimp la altul pare să aducă transformări. Atestat documentar încă din anul 1692, satul în sine, pare mai degrabă o mahala.

Pădurea din zonă umbrește 5 gospodării, care se întind pe circa 2,64 kilometri pătrați. Cele 8 familii, majoritatea rude între ele, își duc traiul în acea comunitate de când se știu. Și cu toate acestea, spun că satul nu a fost niciodată mai mare decât atât. Potrivit ultimului recensământ, acolo ar locui 24 de oameni. Dintre aceștia 4 ar fi pensionari, iar restul – tineri și persoane de vârsta a doua. Noua generație se ține pe un singur copil, a cărui familie încă mai stă la dubii în privința stabilirii domiciliului.
De școală, grădiniță, poștă, centru medical aici nici nu poate fi vorba. Totuși, de câțiva ani, partea satului de lângă traseu se împânzește cu vile de vacanță. Deși sătenii spun că până acum nu au văzut să miște oameni pe acolo, iar reprezentanții Primăriei comunei Sinești declară că nimeni încă nu s-a stabilit cu viză de reședință.

Cu evidența într-un sat și necesitățile în altul

După cum a menționat și Eudochia Țurcanu, secretara Consiliului comunal, oamenilor din Pojarna le este mult mai ușor să meargă în satul Bahmut din raionul Călărași decât să vină la Sinești: „Ei sunt la 2 kilometri de Bahmut, dacă ar avea nevoie de școală, grădiniță, magazin sau alte servicii, se pot duce și acolo. Dar ei nici nu au copii. Pentru alte servicii se mai duc și în satul Veverița din comuna Hârcești, acolo de obicei îi examinează medicul de familie”. Secretara a mai menționat și faptul că totuși acești oameni o duceau mai bine. Cândva majoritatea făceau naveta în capitală și munceau acolo. Acum stau acasă, sunt șomeri, unul este judecat, alții sunt plecați peste hotare, iar cel mai avut dintre ei ar avea o întreprindere individuală.

La 10 kilometri de centrul comunei

Sătenii din Pojarna iau apă doar de la fântâni şi se încălzesc la sobe cu lemne, iar mulţi dintre ei nici nu concep să schimbe acest stil de viaţă. Nu au magazin, așa că se descurcă cum pot, au păsări, animale, iar gospodinele frământă pâinea şi o coc în vatră. Atunci când au nevoie totuși de anumite produse, pot merge până în satele învecinate Bahmut sau Veverița. Până la centrul comunei sunt 10 kilometri, dacă mergi pe jos „de-a dreptul”, așa cum spun oamenii. Totuși există și un traseu, dar acela ar fi de două ori mai lung.
Ana Țăruș, un alt angajat al primăriei, susține că, deși satul nu este conectat la rețelele de apă, nu este gazificat, oamenii nu au telefoane fixe, televiziune digitală, internet, magazin și nici măcar drumuri în variantă albă, ei nu o duc chiar atât de rău. Dânsa a evidențiat faptul că din cele 5 case existente la moment una ar fi chiar cu două nivele, gospodăriile sunt îngrijite, iar oamenii ar fi muncitori.

Mulțumiți de ceea ce au, îndestulați așa cum sunt

Pentru a vedea dacă cele relatate de funcționarii primăriei coincid cu părerile și nevoile oamenilor, am discutat și cu una din localnicele acestui mic sătuc din inima pădurii. Iulia Mahari, o femeie în vârstă de 50 de ani, s-a arătat mulțumită de felul în care trăiesc. Deși sediul primăriei ar fi departe, dânsa a spus că localnicii s-au obișnuit așa și nu ar mai schimba nimic. Îi place zona de pădure, au cote moștenite de la părinți, le îngrijesc, mai rău e că nu au apă ca să poată dezvolta și agricultură pe acele cote. Totuși ei au găsit soluții, acolo seamănă lucernă pentru animale, iar în grădini se ocupă cu creșterea legumelor.
În principiu, după spusele dânsei, cei de acolo nu au cunoscut alte condiții și nici nu le lipsește ceva. Sunt credincioși și mulțumiți de ceea ce au. Singura durere ar fi că, odată crescuți, copiii își iau zborul din familii, iar în acest fel satul ar fi pe cale de dispariție.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate