„Uneori viaţa te bate mai tare ca sportul”

Constantin Bejenaru

Constantin Bejenaru

„Tunetul din Moldova”, unul dintre cei mai talentaţi pugilişti din lume, o senzaţie în boxul profesionist, regele ringului – aceste calificative îi sunt atribuite lui Constantin Bejenaru. Datorită lui, Ungheniul a devenit vestit, deoarece anume aici  s-a născut acest sportiv talentat, încoace, în  casa părintească, se grăbeşte să vină la prima ocazie.
— Rege al ringului eşti declarat oficial?
— Da, acest lucru a avut loc acum trei ani, după competiţiile Bigger’s Better King la care am devenit învingător.
— Câţi ani ai apărat pe ring culorile drapelului naţional şi al României şi cum ai decis să pleci peste ocean, pe ringul profesionist?
— Pentru ţara noastră am evoluat de mic copil până n anul 2002, apoi 9 ani – pentru România. După competiţiile de care am amintit mi s-a propus să mă antrenez în America, sub îndrumarea lui Kevin Rooney, care pe vremuri l-a antrenat pe Mike Tyson. Aş putea spune că din copilărie am visat să lucrez cu el, vizionam înregistrările de la antrenamente şi de la meciuri.  Am luat decizia repede, pentru că în fața mea se deschideau  perspective minunate și îmi puteam realiza visul.
— Te-ai încadrat uşor în mediul american?
— Cred că acolo  oricui îi este  uşor să se adapteze, acolo există perspective, principalul e să ai dorinţă. Iar eu aveam dorinţa de a urca cât mai sus. Regret că în ţara noastră nu sunt asemenea posibilităţi, cu toate că avem foarte mulţi oameni talentaţi, capabili, care pot obţine succese…
— Care e motivul sosirii tale în oraşul copilăriei?
— Am participat la un turneu internaţional pentru boxeri profesionişti care în Moldova a avut loc pentru prima dată.
— E greu să-ţi imaginezi că boxul ar putea fi sensul vieţii.
— Desigur, pentru mine acum în prim-plan e boxul, dar la fel de importantă e şi familia – soţia şi fiica micuţă, Nicole, care are doar o lună şi jumătate. Soţia mea e din Ungheni.
— Ai 30 de ani. Cât poţi să mai „sări” pe ring în boxul profesionist?
— Cât îţi permite sănătatea. Ce va fi pe urmă? Fiecare îşi alege calea, are planuri. Din planurile mele deocamdată face parte doar cariera sportivă, apoi voi vedea.  Fiecare victorie e o treaptă în sus, iar o înfrângere –  zece înapoi. În ringul profesionist am susţinut 7 lupte şi n-am suferit nicio înfrângere. De fiecare luptă mă pregătesc în mod special, cu cât mai mult cunoşti despre adversar, cu atât e mai uşor să boxezi cu el.
— Fiecare sportiv are  un «truc» al său.
— Eu am stilul peek-a-boo, anume pentru sportivi de statură joasă, ca mine, care era utilizat şi de către Mike Tyson. Mă antrenez în acest stil pentru a boxa mai eficient.
— Boxul pare a fi un sport foarte dur.
— Uneori viața te bate mai tare decât boxul. Aici e mult mai simplu decât în alte genuri de sport, pentru a lua decizia ţi se dă doar o clipă.
— Mama ta ce spune?
— S-a resemnat.  Acum, chiar a mers la turneu ca să mă susţină. Desigur, adversarul a fost învins. Apropo, am fost întâmpinat foarte  călduros de suporteri, după luptă nu-mi permiteau să mă apropii de părinţi, toţi vroiau să vorbească cu mine, să se fotografieze, organizatorii chiar au fost nevoiţi să ne roage să ne îndepărtăm de ring, ca să poată continua turneul.
— Când ai fost ultima dată în oraşul natal?
— Acum un an şi jumătate. Nici n-am reuşit să văd dacă s-a schimbat – tot timpul mă aflu pe drum. Parcă s-a schimbat ceva şi aş dori să fie în bine. Lumea spune că s-a schimbat stadionul, deocamdată, cică, nu sunt tribune, dar vor fi. Dar, cum a menţionat filozofic tata: e bine că învelişul e artificial, principalul e ca atitudinea să nu fie artificială. Vin cu plăcere acasă, dar acum mama nu a reuşit să mă alinte cu bucate, fiindcă am un regim alimentar special, însă plăcintele ei îmi plac.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Acasa | Contacte | Despre noi | Price list | Obiectiv European | Publicitate